Comunicat: Campania „Schimbă Ritmul” pune fibrilația atrială pe lista scurtă a priorităților din Sănătate

2018-05-15

campanii pentru pacienti comunicate

15 mai, 2018 – Asociația Națională pentru Protecția Pacienților lansează „Schimbă Ritmul”, un program amplu de informare și conștientizare despre efectele fibrilației atriale și implicit a riscului apariției celor mai grave accidente vasculare cerebrale.

Peste 8200 de români mor în fiecare an în urma unui AVC cauzat de fibrilația atrială. Accidentele vasculare cerebrale la pacienţii cu fibrilaţie atrială cresc cu 70% riscul de mortalitate, prelungesc cu 20% spitalizarea şi reduc cu 40% rata de recuperare. Astfel, în fiecare an, peste 3000 de români pot supraviețui unui astfel de AVC prezentând pareze, dificultăți de vorbire și alte dizabilități; două treimi dintre aceștia nu vor mai fi în viață la un an de la eveniment.

“Fibrilația atrială este în România un inamic tăcut și ignorat, o afecțiune care în continuare NU este gestionată eficient și în general NU reprezintă o prioritate nici pentru pacient, nici pentru sistemul de sănătate,” spune domnul Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților. “Este nevoie de informare, diagnosticare și abordare clinică corectă ca să schimbăm ritmul vieții celor câteva sute de mii de români care, suferind de fibrilație atrială, au un risc de 5 ori mai mare să facă un accident vascular cerebral,” adaugă dl. Vasile Barbu.

România înregistrează, în Europa, cea mai mare rată de decese ce ar putea fi evitate dacă s-ar utiliza cunoștințele și tehnologiile medicale actuale. Aproape 1 din 2 decese ar putea fi prevenite, iar bolile cerebrovasculare, între care și AVC-ul ischemic, sunt a doua cauză de mortalitate (Eurostat 2017).

“Fibrilația atrială este tăcută, accidentul vascular cerebral, consecință a acesteia, este devastator. Vorbind despre fibrilație, trebuie să pomenim de moarte și invaliditate cumplită, pentru ca pacienții noștri să înțeleagă la ce sunt expuși.” declară domnul Profesor Universitar Dr. Bogdan-Ovidiu Popescu, Spitalul Clinic Colentina, președinte Societatea de Neurologie din România.

De cele mai multe ori persoanele care au fibrilație atrială află acest lucru abia după ce a survenit un AVC. Conform datelor coroborate din mai multe studii in 2016, aderența pacienților la tratament de control al FA și astfel de prevenție a AVC este de sub 50%. Nivelul de informare a publicului larg evaluat într-un sondaj de opinie online international din 2017 este de asemenea sub 50%.

“Fibrilația atrială reprezintă o problemă importantă de sănătate publică, probabil insuficient conștientizată atât în randul pacienților, cât și în comunitatea medicală. Această afecțiune poate face ravagii chiar înainte de a “vorbi” prin simptome. De aceea este necesară detecția fibrilației atriale prin screening cel puțin la anumite categorii de pacienți, cum ar fi cei cu vârsta peste 65 ani, cei care au suferit un accident vascular cerebral ischemic sau un accident ischemic tranzitor, precum și purtătorii de stimulatoare cardiace sau defibrilatoare. Tratamentul anticoagulant este esențial – preferabil cu noile anticoagulante orale. Conduita optimă este bazată pe comunicare medic-pacient, cu împărtășirea cunoștintelor și înțelegerea nevoilor fiecărui pacient. Prevalența crescută a fibrilației atriale și potențialul evolutiv către complicații severe justifică implementarea unor politici de sănătate publică adresate acestei afecțiuni“, spune doamna Șef Lucrări Dr.  Ana Maria Vintilă, medic primar cardiologie, medic primar medicina internă, Spital Clinic Colțea București, secretar al Grupului de Lucru de Hipertensiune Arterială din cadrul Societății Române de Cardiologie.

De cele mai multe ori fibrilația atrială poate fi diagnosticată simplu și fără costuri importante, iar tratamentele recomandate prin ghiduri internaționale permit un bun control al bolii și previn astfel cu succes AVC-ul și celelalte complicații secundare. România NU are în acest moment un program funcțional de identificare a pacienților și acces egal la tratament eficient.

“Pentru un bun control al afecțiunii este esential ca pacientul să beneficieze de un diagnostic precoce și de un tratament corect. Sunt necesare cunoașterea simptomelor, verificarea personală a pulsului și controlul periodic la medic. Examenul clinic sistematic poate depista tulburarea de ritm, iar investigațiile suplimentare pot confirma diagnosticul. Tratamentul trebuie instituit cât mai precoce, iar pacientul trebuie informat și conștientizat asupra importanței lui. Comunicarea medic-pacient eficientă, bazată pe încredere poate contribui în mod esențial la succesul terapiei, la creșterea complianței, aderenței și persistenței la tratament” a declarat doamna Asistent Universitar dr. Daniela Mihaela Baltă, medic primar, membru în grupul CardioMF al Societăți Naționale de Medicina Familiei.

“Peste 8200 de morți premature și peste 6000 de vieți distruse, ale pacienților și ale celor apropiați, pot fi evitate printr-un management eficient al fibrilației atriale, prin politici publice funcționale și prin acces neîngrădit la servicii medicale și tratament eficient. Obiectivul campaniei este să pună fibrilația atrială pe lista scurtă a priorităților din Sănătate pentru că avem o șansă reală să scădem numărul victimelor accidentelor vasculare cerebrale.” încheie domnul Vasile Barbu.

 

Despre campania Schimbă Ritmul

Asociația Națională pentru Protecția Pacienților reia în 2018 acțiunile de informare asupra fibrilației atriale derulate in 2013 si 2014. Pe toată durata anului 2018 vor avea loc acțiuni de informare și de advocacy adresate publicului larg și decidenților din sistemul de sănătate.

Site-ul www.SchimbaRitmul.ro este punctul de acces la informație avizată despre fibrilația atrială și riscul de AVC;

Comunitatea FB SchimbaRitmul este nucleul de  informare și implicare – o singură voce puternică pentru drepturile pacienților;

Vor fi organizate sesiuni de informare publică și testare a pulsului pentru depistarea fibrilației atriale și mese rotunde la nivel înalt pentru discutarea politicilor de sănătate.

Asociația Națională pentru Protecția Pacienților derulează campania Schimbă Ritmul sub patronajul Ministerului Sănătății, având ca partener instituțional Comisia pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților, cu suportul științific ale partenerilor: Societatea Română de Cardiologie, Societatea de Neurologie din România și Societatea Națională de Medicina Familiei.

 

Contact pentru presă

Vasile Barbu, președinte ANPP
0761.261.391,
0735.366.900

 

Sorana Kunst, coordonator campanie
0723.687.866
sorana.kunst@accompaniate.ro

Aboneaza-te la newsletter