Salutăm raportul privind piaţa serviciilor medicale elaborat de Consiliul Concurenţei

București, 11 mai 2017


SNMF şi FNPMF salută punerea în dezbatere a RAPORTULUI PRIVIND PIAŢA SERVICIILOR DE ASISTENŢĂ MEDICALĂ DIN ROMÂNIA şI A ACTIVITĂŢILOR CONEXE ACESTORA, emis de Consiliul Concurenţei afişat astăzi, 11 mai 2017, în cadrul investigaţiei declanşate în luna mai 2013 pentru cunoaşterea pieţei serviciilor menţionate.

Apreciem ca fiind salutară recomandarea făcută de Consiliul Concurenţei în cadrul Raportului menţionat ca Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate, să intervină pentru modificarea actelor normative ce privesc condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în sensul asigurării unei flexibilităţi a negocierilor, astfel încât aceasta să vină în întâmpinarea nevoilor furnizorilor. Şi noi am solicitat în repetate rânduri negocierea reală a serviciilor medicale şi flexibilizarea contractelor cu casele de asigurări, pentru a respecta liberalismul profesiei.  Clauzele contractului de furnizare a serviciilor medicale în asistenţa medicală primară, aşa cum sunt în prezent prestabilite prin Contractul-cadru, nu lasă loc niciunui fel de negociere, adăugându-se astfel atitudinii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate la consultările (şi nu negocierile) anuale având ca obiect Contractul-cadru, consultări pe care în prezent CNAS-ul le desfăşoară cu organizaţiile medicilor de familie.

De asemenea, apreciem recomandarea făcută de Consiliul Concurenţei ca Ministerul Sănătăţii să elaboreze reglementări legale care să conducă la identificarea de către consumator a activităţilor care fac parte din serviciile medicale prestate contra cost în cadrul cabinetelor medicale şi la stabilirea în mod unitar, la nivel naţional, a activităţilor care fac parte din serviciile medicale prestate contra cost, pe care un cabinet medical le poate desfăşura.

Suntem în concordanţă cu sugestia Consiliului Concurenţei de a se înfiinţa o bază de date on-line, administrată de Ministerul Sănătăţii sau de către Direcţiile de Sănătate Publică Judeţene, care să cuprindă pentru fiecare judeţ, serviciile medicale prestate contra cost şi tarifele aplicate în cadrul unitaţilor sanitare organizate sub forma cabinetelor medicale.

Vom formula observaţii şi puncte de vedere detaliate şi argumentate la Raportul mai sus menţionat până la data de 8 iunie 2017, observaţii şi puncte de vedere pe care le vom prezenta şi presei.

Aşteptam cu interes concluziile raportului şi recomandările finale privind  elaborarea unor reglementări prin care să se stabilească, la nivel naţional, o listă exhausivă care să cuprindă serviciile medicale pe care un cabinet medical le poate desfăşura contra cost, precum şi restul recomandărilor pentru dezvoltarea acestui sector şi pentru îmbunătăţirea concurenţei în domeniu.

Suntem de acord că medicina familiei ar trebui să devină în sfârşit o profesie cu adevărat liberală, în deplină concordanţă cu definiţia internaţională a profesiei de medic de familie, elaborată de Wonca, organizaţia internaţională a medicilor de familie, din care facem parte. 

În preajma sărbătoririi zilei internaţionale a medicului de familie, apariţia acestui studiu vine să confirme importanţa profesiei noastre liberale pentru sistemul medical şi nevoia de flexibilitate pe piaţa serviciilor medicale.
               

Preşedinte FNPMF                                                                                             Preşedinte SNMF
Dr. Doina Mihăilă                                                                                          Dr. Rodica Tănăsescu

AttachmentSize
Salutam raportul privind piata serviciilor medicale elaborat de Consiliul Concurentei.pdf1.2 MB
Click pentru detalii și oferta completă