Caravana laptelui ambalat

2010-09-01

campanii pentru pacienti

Caravana laptelui ambalat este o campanie care are scopul de a promova beneficiilor consumului de lapte şi avantajele tehnologiei de ambalare asupra principalelor caracteristici ale laptelui: igienă, siguranţa alimentară, păstrarea componenţilor nutritivi şi vitaminelor, precum şi conservarea caracteristicilor care ţin de gust şi consistenţă. A cuprins o serie de evenimente educaţionale şi de divertisment cu durata de o zi, dedicate copiilor, precum: concursuri şi jocuri instructive, ţopăială în fabrica de lapte gonflabilă, sesiuni de face painting şi jocuri la care au fost invitaţi atât copiii de toate vârstele, cât şi părinţii acestora. Circuitul educaţional şi seria de evenimente dedicate au ajuns în 7 oraşe (Suceava, Piatra Neamţ, Bacău, Ploieşti, Oradea, Târgu Mureş şi Piteşti) din România, ca parte a circuitului naţional desfăşurat în perioada 11 septembrie – 9 octombrie 2010. La fiecare eveniment au participat medici de familie, reprezentanţi din presă, copii, părinţi, bunici şi public.

Data lansării: 11 septembrie 2010

Dr. Rodica Tănăsescu, președinte SNMF: „Laptele este un aliment care nu trebuie să lipsească din alimentaţia zilnică a unei persoane şi de asemenea, trebuie să fim conştienţi de faptul că obiceiurile sănătoase de consum se formează încă din primii ani de viaţă. O nutriţie echilibrată constă din alimente bogate în nutrienţi precum laptele pasteurizat, care a fost supus unui proces de fierbere de scurtă durată, în cadrul prelucrării tehnologice. Este important să se ştie că fierberea acasă a laptelui, poate distruge nutrienţii. Societatea Naţională de Medicina Familiei recomandă consumarea laptelui ambalat care asigură cea mai bună protecţie a vitaminelor şi o siguranţă alimentară constantă pe parcursul lanţului de distribuţie.

Un proiect TetraPak în colaborare cu Societatea Națională de Medicina Familiei

Apariții în presă: