Comunicat de presă – Discuții cu CNAS și MS

2011-02-25

comunicate

FNPMF şi SNMF au răspuns invitaţiei CNAS de a purta discuţii pe marginea proiectului de norme la Contractul Cadru pentru anii 2011-2012. Mandatul echipei de negociere, condusă de dr. Doina Mihăilă, preşedinte FNPMF, a fost clar stabilit la şedinţa comună din 12 februarie 2011 – se negociază integral pachetul legislativ emis de minister începând cu Hotărârea de Guvern pentru aprobarea Contractului-Cadru pentru anii 2011-2012 şi terminând cu proiectele aflate expuse pe pagina de web a CNAS și MS, conform legii privind transparența decizională.

Delegaţia CNAS a fost condusă de dl. preşedinte Lucian Duţă iar cea a Ministerului Sănătăţii de către dl. secretar de stat Raed Arafat.
Discuţiile s-au axat pe problemele majore legislative. Conform protocolului semnat în 7 aprilie 2010, organizaţiile reprezentative ale medicilor de familie ar fi trebuit consultate înainte de iniţierea unor asemenea acte legislative, lucru ignorat de Ministerul Sănătăţii. Iniţial reprezentanţii MS şi CNAS au fost relativ deschişi consultărilor, fiind dispuşi să revină pe unele aspecte legate atât de drepturile pacienţilor cât şi de cele ale medicilor. Punctele rămase însă în litigiu au fost mai numeroase, discuţiile blocându-se definitiv în momentul în care dl președinte Lucian Duţă a oferit un ultimatum – fie medicii de familie concep până marţi, 1 martie 2011, un set de norme dar cu 3 condiţii: să menţinem raportul 50/50, să ne încadrăm în bugetul actual şi să rămână bugetul orientativ la medicamente, fie va scrie o declaraţie de presă în care să arate că doar finanţarea este problema cheie şi că dorim doar mai mulţi bani. Am refuzat să cedăm la acest şantaj şi am declarat închise negocierile.
În încheiere dl Raed Arafat a reiterat oferta Ministerului Sănătăţii. Noi, medicii de familie, ne exprimăm în continuare disponibilitatea de a rezolva criza în care zelul legislativ al ministerului a aruncat medicină de familie, suntem deschişi la discuţii şi ne exprimăm speranţa că Ministerul Sănătăţii şi CNAS vor găsi soluţii la problemele majore ridicate de noi.
Cu stimă,
Preşedinte FMPMF            Preşedinte SNMF
Dr. Doina Mihăilă               Dr. Rodica Tănăsescu

Documentul poate fi descărcat mai jos.

Attachment Size
2011_02_25_FNPMF_SNMF_Comunicat_de_presa_Discutii_CNAS_Proces_verbal.pdf 1.14 MB