Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie şi Societatea Naţională de Medicină a Familiei constată că, din păcate, sănătatea populaţiei, accesul la îngrijiri sau stabilitatea asistenţei medicale primare nu au nici o importanţă pentru decidenţi.
Constatăm că preşedintele CNAS se comportă în continuare într-un mod care nu respectă nici adevărul, nici minimele reguli ale deontologiei. Manipularea este un mod de abordare poate avantajos pentru scaunul domniei sale pe termen scurt, dar nu va acoperi pe termen lung incapacitatea de a oferi soluţii, de a crea strategii reale. Preşedintele CNAS consideră că dacă va crea conflicte între categoriile de medici, va găsi rezolvarea propriei ineficiențe. Probleme sunt, este adevărat, şi în ambulatorul de specialitate şi peste tot. A ne asmuţi unii împotriva altora este însă doar soluţia Preşedintelui CNAS.
Preşedintele CNAS tentează medicii de familie‚ mai „slabi de înger” să fure pacienţii celorlalţi. Președintele CNAS îndeamnă pacienţii să renunţe la medicul lor pe care îl cunosc dintotdeauna şi să plece la un alt medic. Ce vor face însă cei 10 milioane de pacienti din mediul rural, care abia au acces la un singur medic? Preşedintele CNAS a impus caselor locale un fel de „întrecere socialistă” pentru a forţa, şantaja, ameninţa medicii să semneze nişte acte adiţionale oricum ilegale ilegale și pe care le vom ataca și in contencios administrativ. Casele locale fac adunări originale, mere cu pere, ca să iasă ‚”socoteala”, să se declare învingători. Uneori au refuzat să valideze raportările lunii mai, fără acea minunată semnătură. Parcă suntem în urmă cu 25 de ani!! Asemenea metode de rezolvare a problemelor reale, profunde, ale cabinetelor de medicina familiei sunt cu totul originale și, din punctul nostru de vedere, ieftine și imorale. Se prezintă zilnic doar rapoarte grosolane, false, despre medicii care ar fi semnat acte adiţionale ilegale. Uită să se menţioneze presiunile care se fac în toată ţara pentru semnături şi chiar ameninţările demne de un stat totalitar – medicii au fost sunaţi zilnic în mod insistent şi ameninţaţi, au fost vizitaţi la cabinete cu actele adiţionale, nu au fost lăsaţi că primească banii pe luna mai fără să semneze pentru luna iunie, liderii judeţeni au fost denigraţi in presa locală şi ameninţaţi. Angajaţii caselor judeţene au şantajat medicii şi i-au supus şi îi supun încă la o presiune psihică extraordinară, doar pentru a putea sa raporteze 120% semnături “la centru”. Ieri ameninţările s-au înmulţit, pentru că preşedintele CNAS doreşte să anunţe că medicii semnează în număr foarte mare şi protestul este fictiv. Dacă procentele nu vor fi cele dorite, vor fi inventate, aşa cum am dat exemplul din Vâlcea sau cel de la casa OPSNAJ – unde semnează reprezentanţii unităţilor militare, nu medicii.
Mai mult, am fost acuzati că politizăm dezastrul din sănătate. E o acuză care vine din partea unor politicieni nemultumiți că pierd voturi prețioase, pentru că pacienții nostri știu foarte bine ce partide se ascund în spatele decidenților din sănătate. Noi avem o singură politică: politica medicinei de familie. Nu avem și nu vom avea nici un pact cu un partid politic, dar vom lovi în orice partid care consideră sănătatea populației o problemă nesemnificativă.
Noi avem o numărătoare paralelă. Nici vorbă să fi semnat atâţia, cu toate presiunile la care au fost supuşi , inclusiv printr-o minciună propagată prin media.! Avem, în continuare o majoritate importantă de colegi care refuză semnarea contractelor pentru că înțeleg că în joc le este supraviețuirea.
Am solicitat medierea Ministerului Sănătăţii. Ne-am întâlnit şi aşteptăm un răspuns. Până când? Decidenții așteaptă să renunțăm, căci avem responsabilitatea pacienților noștri, și se asteaptș ca presiunile si abuzurile caselor să functioneze și să minimalizeze deciziile noastre.
Vom transmite forurilor europene ce se întâmplă în sistemul nostru de sănătate. De asemenea vom petiționa atit Consiliul Europei cât și Comisia Europeana și vom cere intervenția comisarului european pentru sănătate!
Pacienţii au nevoie de noi, să putem lucra în normalitate. Acum se pune problema pacienţilor. Am încercat din răsputeri să îi ajutăm, să nu taxăm. Ei ne sunt aproape, dar nu putem să-i lăsăm la nesfârşit fără drepturile lor de asiguraţi. Poate CNAS are o nouă strategie pentru noi economii. În fond, timp de 10 zile a făcut masive economii. Nu au fost reţete, nu au fost trimiteri la analize sau examene de specialitate, cabinetele noastre nu au fost plătite.
Pacienţii au nevoie de noi, de reţete, de investigaţii sau examene de specialitate. Nu dorim să fim părtaşi la această „selecţie ne-naturală” pe care se pare că o doreşte CNAS. Care este soluţia?
Solicităm de urgenţă o nouă întâlnire la nivelul Ministerului Sănătăţii pentru a găsi soluţii acestor probleme grave şi inutil prelungite.
Documentul poate fi descărcat mai jos.