Noi cursuri online gratuite creditate EMC pentru medicii de familie

2011-07-14

comunicate

Echipa FormareMedicala anunţă lansarea de noi cursuri online, în cadrul programului de educaţie medicală continuă desfăşurat sub egida Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, accesibile celor peste 11.000 medici de familie:

1. “Managementul pacientului cu BPOC” (creditat cu 10 puncte EMC) încheie seria de cursuri care se adresează  acestei patologii cu incidenţă în creştere, cu o rată de mortalitate îngrijorătoare şi un puternic impact asupra  stării de sănătate a pacienţilor (comparabil cu cel al cancerului).

2. Cursul “Introducere în Acnee” (creditat cu 8 puncte EMC) deschide o nouă arie de studiu, fiind vorba despre o patologie extrem de frecventă în cabinetele medicilor de familie.

Aceste cursuri se disting prin interactivitate, un număr mare de exerciţii recapitulative, filmări şi animaţii, dar mai ales prin faptul că au o abordare clinică a subiectelor medicale, specifică medicului de familie.

Dr. Sandra Alexiu – membru în Biroul Executiv al SNMF (Societatea Naţională de Medicina Familiei), implicată activ în proiect, afirmă: “Colaborarea dintre medicii de familie şi medicii de alte specialităţi este o interacţiune dinamică, benefică tuturor, în care fiecare învață de la ceilalți membri ai echipei. Credem şi promovăm această interacțiune astfel încât rezultatele se pot vedea chiar în materialele pe care le găsesc colegii noștri pe această platformă.”

Prin creditarea cursurilor de către Colegiul Medicilor din România, medicii de familie absolvenţi ai examenelor online obţin credite de curs EMC (Educaţie Medicală Continuă). Până acum, peste 2000 de medici participă la programul de educaţie medicală continuă oferit de FormareMedicala.ro sub egida Societăţii Naţionale de Medicina Familiei.

FormareMedicala.roun proiect desfăşurat sub egida Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, este singura platformă din România dedicată în exclusivitate medicilor de familie, care oferă cursuri interactive gratuiterealizate de echipe ce includ cadre universitare medici specialişti, formatori medici de familie şi specialişti eLearning. Principalele obiective ale portalului sunt susţinerea educaţiei medicale continue şi creşterea impactului medicului de familie în sistemul medical, spre beneficiul pacienţilor.

Mai multe detalii: http://www.formaremedicala.ro

contact@formaremedicala.ro

Telefon  021.795.05.04

Documentul poate fi descărcat mai jos.