FormareMedicala.ro lansează secțiunea Educația Pacienților – o inițiativă a Societații Naționale de Medicina Familiei (SNMF) – pentru a susține medicii de familie ce se vor confrunta cu un număr de pacienți în continuă creștere.
Se estimează că o parte din ce în ce mai importantă a eforturilor din sistemul de sănătate va fi transferată către medicii de familie datorită, în principal, deficitului de personal, care poate ajunge și până la 40% din necesar la nivelul unor specializări, după cum precizează reprezentanți ai Colegiului Medicilor din România.
Secțiunea Educația Pacienţilor este un proiect de voluntariat al medicilor de familie, inițiat de SNMF, cu obiectivul de a facilita comunicarea dintre medicul de familie și pacient.
Medicii vor putea, după stabilirea diagnosticului, să ofere pacienților acces rapid la informații actuale, validate științific și redactate într-un limbaj adecvat pacientului despre regimul de viață recomandat, dietele recomandate, momentul în care este cazul să se prezinte din nou la doctor, opțiuni de tratament etc.
Dr. Rodica Tănăsescu, președinte SNMF, explică: ”Fără a înțelege boala, pacienții ignoră semnele și simptomele sau renunță la tratament după cea mai neînsemnată ameliorare. Schimbarea stilului de viață cu unul corespunzător bolilor prezente este de asemeni în multe cazuri ignorat. Din păcate consecințele sunt agravarea bolii și începerea tratării acesteia în faze avansate, ceea ce implică șanse mai mici de vindecare și costuri mai mari atât pentru pacient cât și pentru sistemul de sănătate. Rolul medicului de familie în comunicarea cu pacientul este crucial.”
O mai bună comunicare medic – pacient va conduce la scăderea impactului bolilor atât asupra pacienților, dar și asupra sistemului medical, prin reducerea numărului de pacienți care intră în sistem cu boli deja complicate, necesitând medicație costisitoare, sau chiar spitalizare.
D-na Dr. Tănăsescu: “O mare echipă de medici de familie se implică în acest proiect pentru a aduce pe portalul www.formaremedicala.ro informații despre cât mai multe boli. Dorim să mulțumim acestor colegi și așteptăm noi participanți la proiect!”