Conferința Națională de Medicina Familiei
28 – 31 martie 2012
Dr. Sandra Adalgiza Alexiu
Secretar AMFB
Asociația Medicilor de Familie București – Ilfov și Societatea Națională de Medicina Familiei organizează în perioada 28 – 31 martie 2012 a VIII-a ediție a Conferinței Naționale de Medicina Familiei, “Echilibrul delicat între ştiinţă, artă şi comunicare”.
Mai bine de 1800 de medici de familie din toată țara, cărora în ultimii ani li s-au adăugat și asistentele lor, sosesc la acest eveniment. Sesiunilor de simpozioane li se alătură ateliere interactive, dezbateri pe teme de actualitate, lucrări originale ale medicilor de familie, expoziția medicală, standuri de cărți și reviste medicale, premii originale, pachete de oferte bancare.
SIGURANȚA PACIENTULUI
În plin an internațional al educației pentru siguranța pacientului, începem un proiect mai amplu, al cărui prim pas va fi o dezbatere pe această temă, în prima zi a Conferinței. O parte dintre instructorii – formatori de medicina familiei au participat deja la programe europene de formare în acest sens și acum vor începe să aplice acest concept particularizat la realitățile românești, mai ales în medicina de familie, unde la prima vedere impactul asupra siguranței pacientului nu este atât de mare. Dorim să explicăm ce înseamnă cu adevărat siguranța pacientului și ce rol are ea în medicina familiei, unde relația medic – pacient are o conotație specială și o longevitate indiscutabilă.
A te preocupa de calitatea serviciilor medicale înseamnă a te preocupa în mod direct de siguranța pacienților. Medicina familiei, locul unde peste 75% din problemele pacientului sunt abordate zilnic, este teritoriul unde greșelile pot fi mai multe și mai grave decât dorim și ne place să credem că sunt: „Cine nu muncește, nu greșește” spune o zicală cunoscută și unanim acceptată!
Nu poți spune dacă și cât greșești, care sunt consecințele, cum poți învăța din propriile erori și, mai cu seamă, cum le poți preveni în viitor, fără să îți propui aceste lucruri, fără să ai, cum spun specialiștii, o “cultură” (organizațională) orientată spre siguranța pacientului.
RAPORTUL NIVEL
Tot în cadrul Conferinței Naționale de Medicina Familiei vă invităm la un eveniment special:
Organizația Mondială a Sănătății – biroul din România prezintă miercuri, 28 martie, ora 13 dezbaterea publică de lansare a Raportului ”Evaluarea structurii şi furnizării asistenţei primare în România – Un proiect pe bază de sondaj”.
Proiectul a fost lansat în România în 2009 şi implementat în 2010, în cadrul Acordului bienal de colaborare 2010-2011 încheiat între Biroul Regional OMS pentru Europa şi Ministerul Sănătăţii din România, un acord care stabileşte domeniile principale de activitate în care vor colabora cele două părţi. Alţi parteneri implicaţi în proiect au fost Institutul Olandez de Cercetare în Servicii Sanitare (The Netherlands Institute for Health Services Research – NIVEL) – Centru de colaborare OMS pentru serviciile medicale primare, Centrul de Politici şi Servicii de Sănătate (CPSS) din România, precum şi alţi factori de decizie din sistemul sanitar din România, cum ar fi experţi în politici naţionale, manageri, educatori medicali, medici de familie şi pacienţii acestora.
Raportul evaluează progresele ce au avut loc în asistenţa primară în România, utilizând o metodologie ce caracterizează un sistem de asistenţă primară bun ca fiind comprehensiv, accesibil, coordonat şi care asigură continuitatea.
Mai mult, metodologia evaluează şi dacă furnizarea de asistenţă primară este realizată într-un cadru legal şi normativ adecvat, cu mecanisme de finanţare, strategii de resurse umane, asigurarea de unităţi adecvate, echipamente şi medicamente corespunzătoare, precum şi printr-o conducere eficientă.
Astfel, raportul oferă o perspectivă structurată a punctelor forte şi a slăbiciunilor organizării şi furnizării de servicii medicale primare dintr-o ţară, inclusiv asupra opiniilor profesioniştilor şi a pacienţilor direct vizaţi şi până la creatorii de politici şi factori de decizie.
Echipa Biroului Regional OMS pentru Europa speră că acest raport va inspira reformele viitoare din domeniul asistenţei primare din România, care vor aduce serviciile medicale mai aproape de nevoile şi aşteptările oamenilor.
La dezbatere participă: Dr. Valentina Baltag, MSc, PhD, Ofițer tehnic pentru sănătatea și dezvoltarea adolescentului OMS, Biroul Regional Europa, Christine Beerepoot, Consilier Senior îngrijiri primare de sănătate OMS Biroul Regional Europa, Dr Victor Olsavszky, Reprezentant OMS România, Dr. Sandra Adalgiza Alexiu, Secretar SNMF, medic primar MF, instructor formator, Dr. Cătălina Panaitescu, Medic primar MF, instructor formator MF, Dr. Marina Pîrcălabu, Medic primar MF, Instructor formator MF, Dr. Raluca Zoițanu, Medic rezident MF.
Raportul va fi distribuit în format electronic participanților la dezbatere și va ajunge în forma printată la sediul fiecărei filiale a SNMF, pentru a fi la dispoziția medicilor de familie din toată țara.(Update 28 martie 2012: Raportul poate fi descărcat aici.)
LUCRĂRILE CONFERINȚEI
Ca în fiecare an, cele patru zile ale Conferinței vor însuma dezbateri, lucrări originale, studii, prezentări de caz, ateliere practice, prelegeri. Amintim dintre speakerii invitați doar câteva nume: Claudiu Carmaciu (SMR-UK), Cristian Gheorghe, Ruxandra Ionescu, Delia Marta, Marius Filip (CNAS), Daniel Grigorie, Gabriel Tatu-Chițoiu, Nicolae Calomfirescu, Gabriela Radulian, Paul Stoicescu, Ioana Anca, Catalina Poiana, Rodica Serban, Cristian Gheorghe, Cristian Serafinceanu, Serban Balanescu.
Numeroși medici de familie vor prezenta lucrări și vor invita auditoriul la ateliere unde medicii formatori își vor împărtăși experiența cu colegii lor: Cătălina Panaitescu, Cristina Isar, Răzvan Miftode, Daciana Toma, Cristian Sever Oană, Daniela Ștefănescu, Rodica Tănăsescu, Andrea Neculau, Valeria Herdea, Marina Pîrcălabu, Ileana Efrim, Maria Lup, Gindrovel Dumitra, Mihaela Udrescu, Călin Ciubotaru, Sandra Alexiu.
În foaierul Palatului Copiilor, la standurile deschise cu această ocazie se pot accesa noutăți la firmele de softuri de cabinet, clinici private, producători de medicamente, se pot achiziționa materiale sanitare, consumabile, aparatura de cabinet. O zonă BIO este deschisă în acest an și ne face plăcere să fim astfel în pas cu lumea.
La etajul Palatului Copiilor va fi amenajată o zona de WIFI unde medicii își pot accesa paginile de web preferate și mesajele în pauzele lucrărilor, dar și o zona a partenerilor media.
În zilele Conferinței, medicii vor beneficia de diverse oferte speciale pentru materiale sanitare, softuri de cabinet, pachete de comunicare dar și de numeroase surprize.
Pe lângă standurile enumerate, medicii de familie și asistentele lor beneficiază de asistență din partea AMFB și SNMF la standurile special amenajate pentru secretariat, comunicare, noutăți legate de Ziarul mf, de platforma FormareMedicală.ro.