„Spune DA dreptului copiilor români de a fi protejaţi împotriva bolilor pneumococice!”

2012-09-17

campanii pentru pacienti

Spune DA dreptului copiilor români de a fi protejaţi împotriva bolilor pneumococice!” este un memorandum prin intermediul căruia autorităţile române sunt solicitate să ia măsuri pentru realizarea unui plan naţional de imunizare împotriva bolilor pneumococice. Memorandumul a fost semnat de susţinătorii iniţiativei Coaliţia pentru o Nouă Prevenţie 2013 (CNP 2013). Memorandumul a fost depus pe 17 septembrie 2012 de preşedintele Fundaţiei Preţuieşte Viaţa, Andreea Marin Bănică, la sediul Ministerului Sănătăţii, cerând reprezentanţilor statului să trateze bolile pneumococice ca o problemă de sănătate publică.

În România, 1 din 5 copii cu vârsta până într-un an care ajung la medicul de familie sau în spital suferă de o boală potenţial pneumococică, în timp ce rezistenţa pneumococului la antibiotic este în creştere. Astfel, 1 din 4 decese este produs de bolile respiratorii, pneumococul putând fi responsabil de mare parte din cazuri, în timp ce în lume, în fiecare an, pneumococul provoacă peste 14,5 milioane de episoade de boli pneumococice grave la copiii mai mici de 5 ani, dintre care aproximativ 1 milion mor în fiecare an. Părinţii din România sunt conştienţi de gravitatea bolilor pneumococice, 83% declarând că au auzit sau ştiu detalii despre acestea. 60% sunt conştienţi că bolile pneumococice conduc la sechele grave sau deces, 70% menţionează vaccinarea ca metodă de prevenire a bolii, iar 86% consideră că vaccinarea este o responsabilitate a autorităţilor din domeniul medical şi a medicilor de familie.
În orice stat european, prevenţia bolilor grave care afectează sănătatea şi viaţa copiilor mici este o prioritate pentru autorităţile publice. În medie, România cheltuie pentru programe cu sănătatea publică de zeci de ori mai puţin decât state precum Olanda, Franţa, Finlanda sau Germania. Este momentul să cerem autorităţilor să se implice în prevenirea bolilor pneumococice, principala ameninţare la adresa celor aproximativ 200.000 de copii care vin pe lume în fiecare an în ţara noastră, şi să identificăm împreună soluţii pentru ca, începând din 2013, copiii noştri să fie protejaţi împotriva bolilor pneumococice„, a declarat Andreea Marin, preşedintele Fundaţiei Preţuieşte Viaţa şi Ambasador al campaniei Coaliţia pentru o Nouă Prevenţie 2013.

Data lansării: 17 septembrie 2012

Coaliţia pentru o Nouă Prevenţie 2013 (CNP 2013) intenţionează să desfăşoare o amplă campanie de informare a publicului larg, a medicilor şi a autorităţilor din România cu privire la riscurile şi costurile absenţei unui program de prevenţie a bolilor pneumococice, având ca obiectiv crearea primului program naţional de imunizare care să cuprindă şi vaccinarea antipneumococică în România, începând din 2013.

Coaliţia pentru o Nouă Prevenţie 2013 (CNP 2013) este o iniţiativă a Fundaţiei Preţuieşte Viaţa, susţinută de World Vision România, Societatea Română de Pneumologie Pediatrică, Fundaţia Spitalul de Copii Braşov, Asociaţia Română pentru Promovarea Sănătăţii, Societatea Naţională de Medicina Familie, Colegiul Medicilor  din România şi Reţeaua Privată de Sănătate Regina Maria.

Apariții în presă: