Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF), Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) și Academia de Advocacy vă invită să participaţi joi, 23 mai 2013, ora 11.00, la Conferința de presă de prezentare a concluziilor și recomandărilor audierii publice “Prevenția în sănătate – cine câștigă și cine pierde în sistemul de sănătate?”, audiere ce a avut loc în data de 26 aprilie 2013, la Târgu Mureș. Conferința de presă va fi susținută de Comisia de Experți a audierii publice și va avea loc la sediul SNMF, în strada Ionel Perlea nr. 10, sector 1, București.
Comisia de experți, formată din prof.univ.dr. Leonard AZAMFIREI – Rector, Universitatea de Medicină și Farmacie, Tîrgu Mureș, prof.univ.dr. Petru ARMEAN – Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila”, București, conf.univ.dr. Carmen – Daniela DOMNARIU – Universitatea ,,Lucian Blaga”, Sibiu, Dr. Val VÎLCU – Jurnalist, Simona FIȚ – Consultant Transparență Decizională Academia de Advocacy, a analizat și sintetizat cca. 800 de opinii scrise, din toate regiunile de dezvoltare ale țării, respectiv din 39 de județe. Dintre acestea, 3% au aparținut decidenților politici, iar 97% reprezentanților societății civile.
Cel mai mare interes pentru tema dezbaterii și dezbaterea publică în sine l-au avut cetățenii, în calitate de beneficiari ai actului medical – 42% din opiniile scrise colectate. Următorul grup interesat de tematica și dezbaterea publică a prevenției în sănătate, ca și pondere, a fost grupul cadrelor medicale – 36% din opiniile scrise colectate.
Din opiniile scrise colectate și analizate s-a desprins ideea general acceptată a îmbunătățirii stării de sănătate a populației prin medicina preventivă. Au fost semnalate, însă, și unele posibile efecte negative, precum și riscuri de eșec în implementare a eventualului program național de prevenție în sănătate.
Au fost propuse idei și soluții pentru prevenția în sănătate privind planificarea strategică în domeniu, finanțarea unui astfel de program național, cadrele medicale implicate, dotările necesare și servicii medicale pe care le-ar presupune eventualul program național al prevenției în sănătate.
Detalii privind concluziile și recomandările raportului sinteză al audierii publice vor fi prezentate în cadrul conferinței de presă, ele reliefând modul în care diferite entități ale societății civile, profesioniști în domeniu, persoane juridice și fizice, dar și decidenți înțeleg și se raportează la subiectul prevenției în sănătate.
Opiniile scrise colectate, opiniile verbale susținute, precum și celelalte detalii privind audierea publică, le regăsiți pe site-ul Academiei de Advocacy,
www.advocacy.ro.