Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) și Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) își manifestă dezamăgirea pentru lipsa de reacție a decidenților la problemele medicilor și pacienților, probleme pe care le-am semnalat instituțional.
Ne-am manifestat disponibilitatea către dialog și parteneriat cu decidenții din sănătate, am înregistrat propuneri scrise cu soluții, observații în termenul legal pentru proiectele de lege aflate în transparență decizională, am răspuns tuturor invitațiilor și am solicitat chiar noi întâlniri pentru a facilita dialogul constructiv și pentru a rezolva problemele identificate, uneori în mod repetat chiar pentru a semnala nerespectarea termenelor de răspuns.
Cu toate acestea, toată activitatea noastră este pusă sub semnul ambiguității și neclarității legislative, iar cele semnalate de noi nu și-au găsit răspunsurile.
1. Continuă imputări de bani la MF, pentru greșeli care nu le aparțin.
– Imputarea contravalorii rețetelor eliberate pensionarilor cu pensii 0-700. Medicul de familie nu trebuie să verifice situația financiară a pacienților săi, ci să-i trateze;
– Imputarea contravalorii rețetelor unor pacienți care figurau internați, deși spitalele nu le asigură medicamentele necesare, mai ales pe cele pentru o patologie diferită de specificul secției respective. Deși nu poate fi probat un prejudiciu în aceste cazuri, doar medicii de familie sunt vinovați că au respectat dreptul pacienților la tratament!
– Imputarea unor sume de bani medicilor de familie care au lucrat în Centrele de Permanență în perioada 2008-2011, în baza unor contracte civile de prestări servicii medicale, pe tarife stabilite de CJAS. Medicii și-au respectat întocmai contractele și au asigurat continuitatea actului medical atât de dorită de decidenți. După 3 – 5 ani, medicilor li se iau banii inapoi pentru nopțile petrecute în gărzi, prin titluri executorii!
– Imputarea unor sume de bani pentru rețete eliberate unor pacienți cu cancer, în baza scrisorilor medicale de la oncologi, în zonele unde aceștia sunt insuficienți ca număr. Nici aici nu poate fi probat un prejudiciu la felul cum au fost cheltuiti banii din FNUASS, cu toate aceste MF este pus la plată!
2. Noul proiect de pachet de bază, deși preconizează modificări profunde și constituie – cel puțin teoretic – un pas înainte pentru medicul de familie pe care îl valorizează ca profesionist, omite condiții de bază, pe care noi le-am semnalat și fără de care nu poate fi pus în practică:
– Reducerea punctuală și imediată a birocrației în medicina familiei. Deși ne-am supus legii și folosim semnătura electronică extinsă pentru raportări la CNAS, lucrăm online cu SIUI si emitem rețeta electronică, ni se cere în continuare să și tipărim rapoartele trimise electronic securizat (minimum 30 pagini) și rețetele în condițiile în care contractul-cadru prevede expres exclusivitatea raportării electronice. Mai mult, unii funcționari au inițiative – vezi solicitarea recentă de la Arad.
– Registrul Electronic de Vaccinare funcționează în continuare deficitar, deși am oferit soluții de optimizare.
– Modificarea imediată a protocoalelor terapeutice și a listelor de investigații medicale ce pot fi recomandate de medicul de familie, care să permită diagnosticarea și tratarea bolilor prioritare, cu impact important în sănătatea populației.
– Campanii de promovare a serviciilor de prevenție inclusiv vaccinarea, măsuri de informare și de responsabilizare a pacienților.
– Realizarea de urgență a Contractului asigurat-asigurator definit legal, care să clarifice drepturile dar și obligațiile fiecărei părți, noi nefiind parte contractuală în raport cu pacienții, ci medicii lor.
Menționăm că pentru toate deficiențele am oferit soluții realizabile:
– Rețeta unică pentru toate categoriile de medicamente.
– Rețeta fracționabilă pe orizontală, cu prescriere la două-trei luni pentru pacienții cronici stabili și eliberarea ei lunară la farmacie.
– Respectarea corespondenței electronice între diferitele nivele de asistență medicală prin BT, SM.
– Raportare electronică, facturare electronică, lucru posibil pentru ca posedăm cu totii semnătură electronică extinsă.
– Soluții de optimizare a RENV.
3. Ambiguități și cârpeli legislative. L95/2006 care reglementează întreaga sănătate din Romania a fost modificată de zeci de ori. Ultima modificare poartă data de 29 ianuarie și este în transparență decizională o nouă propunere de modificare. Am sesizat de fiecare dată cu ochiul practicianului o serie de amendamente practice. Ne-am luptat 7 ani să impunem termenul de negociere. Parlamentul României a înțeles în vara anului trecut această necesitate și a acceptat modificarea, care avea în fundamentare exact argumentele noastre.
Ne confruntăm acum cu o modificare neașteptată și neexplicată a L95 privind dreptul la negociere a Co-Ca și a Normelor de către asociațiile patronale, profesionale și de către CMR pe de o parte și a CNAS si MS pe de altă parte, în ciuda prevederilor noului Cod Civil. A reapărut fraudulos termenul „consultare”, fără o notă de fundamentare obligatorie, care să argumenteze modificarea, ceea ce ne-a întors în urmă cu 8 ani.
În anul 2014 avem un SIUI ce funcționează defectuos de atâția ani, SIPE generalizat în rândul medicilor de familie, care au fost mereu pionierii informatizării în sistem, se preconizează să apară DES și Cardul de asigurat. Speram că acest fapt să aducă un plus profesiei și pacienților și nicidecum o alta sarcină birocratică pe care nu o vom accepta.
Așadar, în anul 2014, în loc să interconectăm bazele de date ale CNAS, Min. Muncii, Min. Finanțe, Min. Educației, Ev. Populației, noi cerem declarații pe proprie răspundere de la pacienți, pentru corectitudinea cărora răspunde doctorul. Ce urmează? Dosarul Electronic cu șină și tablă de șah?!
Am solicitat ferm CNAS ca starea asiguratului să fie validată de SIUI, fără răspunderi pentru medicul prescriptor, că un contract civil semnat de un medic și o casă de asigurări să fie respectat de ambii parteneri în egală măsură, să existe responsabilitate față de drepturile unui pacient la toate nivelurile de servicii medicale, nu doar la MF, pentru a respecta legea și a nu pune pacienții pe drumuri.
Între bunele intenții și realitate este o mult prea mare distanță, distanță ce tinde să devină o prăpastie, în ciuda eforturilor noastre, în ciuda declarațiilor decidenților.
Am fost prinși ca pion de bază în orice nouă încercare, orice reformă a oricărui nou mandat de ministru sau casă națională a început cu experimente în medicina familiei, totuși niciunul din proiectele sau sesizările noastre nu a fost finalizat. Pentru toate aceste motive ne considerăm amenințați ca breaslă profesională.
Cu stimă,
Preşedinte SNMF Preşedinte FNPMF
Dr. Rodica Tănăsescu Dr. Doina Mihăilă
Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) este o organizaţie profesională, ştiinţifică, nonguvernamentală, apolitică, de drept privat, cu personalitate juridică, constituită din organizaţii judeţene, cu personalitate juridică, ale medicilor de familie din judeţele României şi a municipiului Bucureşti.
Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) este o federație patronală care reunește organizații patronale ale medicilor de familie. Federația are caracter non profit, apolitic și neguvernamental. Scopul FNPMF este reprezentarea, susținerea ăi aprobarea intereselor membrilor săi în relațiile cu autoritățile publice, cu sindicatele și cu alte persoane juridice și fizice.
Înregistrarea conferinței de presă din data de 20 februarie 2014 care a avut loc la sediul SNMF este disponibilă pe platforma FormareMedicala.ro și mai jos.