Comunicat de presă – Medicii de familie vor, dar nu-i destul, trebuie să fie posibil!

2015-04-30

comunicate

Societatea Națională de Medicina Familiei dorește să tragă un semnal de alarmă atât pentru populație cât și pentru decidenți asupra proastei pregătiri a momentului implementării cardului național de sănătate.

Utilizarea cardului este obligatorie de la 1 mai, lucru susținut fără echivoc de textul legii. De aceea,  afirmațiile președintelui CNAS din conferința de presă de ieri nu au suport legal. Din acest punct de vedere, suntem îngrijorați pentru pacienții noștri cu diverse afecțiuni care vor fi externați masiv astăzi, în lipsa cardului, precum și a celor care de mâine nu vor mai fi primiți în spitale.

Încercând să valideze în timp real serviciile medicale oferite pacienților care au carduri, medicii de familie au constatat în ultimele zile următoarele deficiențe grave ale sistemului informatic:

–   cardurile primite de pacienți nu au putut fi activate, sau când sistemul informatic a funcționat, activarea a fost prelungită foarte mult, ceea ce a dus la prelungirea consultației mult peste durata uzuală;
–   serviciile medicale nu au putut fi validate cu cardul, astfel încât,  dacă ar fi fost obligatorie utilizarea exclusivă a cardului, pacienții nu ar fi putut beneficia de acestea, conform drepturilor lor;
–   procedura de deblocare a cardurilor este greoaie, cronofagă și necesită cunoștiințe avansate de informatică, situații care ar fi putut fi evitate dacă s-ar fi ținut cont de sugestiile noastre de a evita utilizarea PIN-ului.

Solicităm ferm să apară foarte repede modificările legislative necesare care să facă posibilă  funcționarea în paralel a consultațiilor cu card și a celor fără card, până ce sistemul informatic va fi pus la punct, va funcționa fără erori, iar pacienții vor intra în totalitate în posesia cardurilor, pentru a evita discriminările.

Solicităm ferm o procedură simplificată de deblocare accesibilă tuturor furnizorilor de servicii medicale și mai ales pacienților, pe modelul deblocării cardurilor bancare.

Solicităm ferm o procedură clară atât pentru pacienții care nu au intrat încă în posesia cardurilor de asigurat cât și pentru cei care din diverse motive refuză utilizarea cardurilor.

Solicităm ferm informarea corectă a tuturor cetățenilor privind procedurile de utilzare a cardurilor și adeverințelor de asigurat, precum și clarificarea funcționării sistemului în procedură offline.

Ne cerem scuze față de pacienții care vor suferi împreună cu noi din cauza CNAS, îi asigurăm de întreaga noastră înțelegere și îi rugăm să ni se alăture în rezolvarea împreună a crizei generate de lipsa de răspuns a CNAS. De asemenea rugăm MS să ia act de refuzul CNAS de a se asigura de buna funcționare a sistemului de card și să intervină pentru a nu lăsa pacienții la mila unui sistem informat prost conceput și prost executat.

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF)  este o organizaţie profesională, ştiinţifică, nonguvernamentală, apolitică, de drept privat, cu personalitate juridică, constituită din organizaţii judeţene, cu personalitate juridică, ale medicilor de familie din judeţele României şi a municipiului Bucureşti.

Biroul de presă al SNMF

Attachment Size
2015_05_30_SNMF_Solicitare_simplificare_procedura_deblocare.pdf 999.4 KB