De la lansarea componentei pentru cardul de sănătate, Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate nu a funcționat sau a răspuns cu foarte mare dificultate – împiedicând activitatea tuturor furnizorilor de servicii medicale – în următoarele zile:
CEAS: 1-6, 19, 27 mai, 28 august, 18, 21, 22 septembrie, 9, 14, 19, 29, 30 octombrie, 3, 13 noiembrie.
SIUI: 1-6, 19, 27 mai, 9, 13, 14, 19 octombrie, 3, 9, 13, 25, 26 noiembrie, 2, 3 decembrie
SIPE: 9, 14, 19 octombrie, 3, 9, 13, 24, 25 noiembrie, 2, 3 decembrie.
Nici astăzi nu s-au putut valida rețete, bilete, concedii, consultații, nu s-a putut verifica sau prelua calitatea de asigurat a pacienților noștri, nu se pot efectua raportările lunii precedente. Această situație a devenit insuportabilă!
Din aceste motive, vă ducem la cunoștiință că:
– nu suntem răspunzatori pentru eventualele greșeli de prescriere a rețetelor (depășirea numărului maxim de medicamente lunare) deoarece sistemul de verificare pentru această regulă de prescriere nu poate fi accesat;
– nu suntem răspunzători pentru biletele de trimitere și retetele emise asiguraților (care figurează în lista noastră cu acestă categorie de la ultimul import de personalizare) deoarece categoria de asigurat nu a putut fi verificată și există situatii cand se schimbă la început de lună;
– ni se pare firesc ca serviciile efectuate în aceste perioadă de avarie să ne fie decontate și nu imputate, așa cum s-a întâmpat! Dorim să ne fie validate serviciile efectuate în zile in care sistemul nu a mers, chiar dacă acele servicii nu au fost validate in cele 72 de ore, deoarece sistemul nu a permis acest lucru!
De asemenea, trebuie să se știe că farmaciile nu pot elibera rețetele pacienților noștri dacă sistemul e nefuncțional (rețetele nu au putut fi trimise în SIPE). Există rețete pentru boli acute/subacute cu valabilitate de 48 de ore, care sigur vor expira dacă sistemul nu permite eliberarea lor! Prin urmare, nu suntem răspunzatori de eșecul terapeutic în cazul în care pacienții nu și-au permis să cumpere la preț întreg acele rețete la care au de fapt dreptul, ca asigurați!
În repetate rânduri am atras atenția asupra lipsei de prevedere a unui sistem alternativ pentru situațiile în care sistemul informatic nu merge, dar la demersurile noastre nu am primit răspunsuri oficiale. Reamintim că am solicitat audit extern la CNAS și am solicitat ca pentru toate erorile și pentru frecventa lipsă de funcționare să existe responsabili!
Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) este o organizaţie profesională, ştiinţifică, nonguvernamentală, apolitică, de drept privat, cu personalitate juridică, constituită din organizaţii judeţene, cu personalitate juridică, ale medicilor de familie din judeţele României şi a municipiului Bucureşti.
Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF)este o federație patronală care reunește organizații patronale ale medicilor de familie. Federația are caracter non profit, apolitic și neguvernamental. Scopul FNPMF este reprezentarea, susținerea și aprobarea intereselor membrilor săi în relațiile cu autoritățile publice, cu sindicatele și cu alte persoane juridice și fizice.
Preşedinte FNPMF Preşedinte SNMF
Dr. Doina Mihăilă Dr. Rodica Tănăsescu
Attachment | Size |
---|---|
2015_12_04_SNMF_FNPMF_Comunicat_presa_PIAS_nu_merge.pdf | 712.24 KB |