Comunicat de presă – Scoateți Contractul la vedere!

2016-06-09

comunicate

Cu mai puțin de o lună înainte de semnarea contractelor pentru 2016 – 2017, Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) și Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) constată că nu a fost lansată în dezbatere conform Legii 52/2003  o formă îmbunătățită a Contractului – Cadru și a Normelor de aplicare ale acestuia.

Reamintim că în primăvară am solicitat și a fost acceptată prorogarea Contractului-Cadru până la data de 1 iulie pentru ca Ministerul Sănătății și CNAS  să discute cu adevărat problemele sistemului de sănătate și să își asume funcționarea sa optimă.

Aspectele care urmau a fi analizate de CNAS sunt:

 Modificările legate de funcționarea sistemelor informatice, care să depășească blocajele de sistem imputate prin amenzi usturătoare medicilor de familie;
 Eliminarea sancțiunilor impuse medicilor de familie în situațiile în care nu sunt în culpă;
 Reducerea încărcăturii birocratice și creșterea accentului pe calitatea actului medical;
 Creșterea finanțării pentru a putea ține pasul cu creșterea fiscalității și a salariilor personalului angajat, pentru a reduce emigrarea masivă a medicilor de familie și pentru a evita discriminarea. Trebuie să se țină cont că oferim servicii medicale în sistem public, la fel ca și colegii noștri din spitale!

În ciuda faptului că am solicitat de la CNAS și MS formele actualizate ale celor două acte normative care stau la baza contractării noastre (Contractul-Cadru și Normele sale de aplicare), suntem ignorați în continuare! În ciuda faptului că am furnizat Ministerului Sănătății un expert în medicina familiei, suntem ignorați în continuare!
În aceste condiții, medicii de familie NU semnează contractele în forma actuală. Colegii noștri din filialele județene ne transmit zilnic nemulțumirile medicilor de familie, iar pacienții noștri, care ne-au susținut demersurile inclusiv prin cele 40 000 de petiții semnate, sunt deja informați despre declanșarea protestelor în perioada imediat următoare. Îi asigurăm din nou de întreaga noastră grijă și considerație.
Față de cele de mai sus, solicităm de urgență:
 Respectarea Legii Transparenței Decizionale 52/2003 și punerea pe pagina web a MS și CNAS a formei de contract, precum și a celor două acte normative spre dezbatere în următoarele 5 zile lucrătoare
 Preluarea discuțiilor de către Ministerul Sănătății, ca instituție care coordonează CNAS
 Organizarea unei dezbateri publice reale, conform legii transparenței decizionale în următoarele zile, invitând atât Colegiul Medicilor din România, cât și SNMF, FNPMF, reprezentanții CNAS și ai Ministerului Sănătății, dar și organizațiile pacienților, care trebuie să aibă un cuvânt de spus în actul decizional!
Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF)  este o organizaţie profesională, ştiinţifică, nonguvernamentală, apolitică, de drept privat, cu personalitate juridică, constituită din organizaţii judeţene, cu personalitate juridică, ale medicilor de familie din judeţele României şi a municipiului Bucureşti.
Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) este o federație patronală care reunește organizații patronale ale medicilor de familie. Federația are caracter non profit, apolitic și neguvernamental. Scopul FNPMF este reprezentarea, susținerea și aprobarea intereselor membrilor săi în relațiile cu autoritățile publice, cu sindicatele și cu alte persoane juridice și fizice. 
Preşedinte FNPMF                                                                                           Preşedinte SNMF
Dr. Doina Mihăilă                                                                                             Dr. Rodica Tănăsescu