Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) şi Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie din România (FNPMF), în numele medicilor de familie, adresăm pacienților noștri următoarele recomandări
- pentru pacienții cu boli cronice stabilizate care mai au medicație, vă recomandăm să vă reprogramați telefonic, pentru a evita să ieșiți din case în situația dată
- pentru pacienții cu boli acute și urgențe minore, vă recomandăm să luați legatura cu medicii de familie pentru a stabili necesitatea consultației.
- Medicul de familie va decide dacă este nevoie de solicitarea ambulanței, pentru a nu supraaglomera serviciile de urgență cu cazuri care mai pot fi temporizate sau nu reprezintă urgențe reale.
- pentru orice sfaturi și intrebări legate de starea de sănătate, nu ezitați să sunați la medicii dumneavoastră de familie care sunt la cabinete și acolo unde există, la centrele de permanență.
Nu ieșiți din casă decât dacă este absolut necesar, îmbrăcați-vă adecvat, protejați-vă extremitățile, hidratați-vă si hrăniți-vă corespunzător.
Utilizați medicamente simptomatice din trusa de acasă pentru situații uzuale după ce vă sfătuiți cu medicii de familie, dacă este nevoie.
Vă recomandăm să nu scoateți copiii mici din case la temperaturi exterioare sub minus zece grade.
Pentru sindroame febrile sau alte situații în cazul copiilor, sunați-vă medicul de familie să decideți împreună dacă este nevoie de accesarea serviciului de ambulanță.
Medicii de familie sunt la program la cabinete și în centrele de permanență. În fiecare județ, cabinetele medicilor de familie aflate în contract cu casele și centrele de permanență active sunt afișate pe paginile web ale Casei Județene de Asigurări de Sănătate și ale Direcției de Sănătate Publică Județene.
Biroul de presă