SNMF ŞI FNPMF, organizaţii reprezentative ale medicilor de familie, au invitat la dialog instituțiile și organizațiile naționale implicate în funcționarea și progresul asistenței medicale primare din România cu scopul de a analiza problemele cu care se confruntă astăzi medicina familiei și de a identifica soluții pentru acestea.
Printre personalitățile care au participat la dezbateri s-au numărat Tibor Pentek, Consilier pe probleme de sănătate al Primului-ministru, Florian Bodog, Ministrul Sănătății, Florica Ioniță, Consilier de stat (Administrația Prezidențială), Corneliu Buicu, Președintele Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, László Attila, Președintele Comisiei pentru sănătate publică din Senatul României, Dr. Rodica Tănăsescu, Președinte SNMF, Dr. Doina Mihăilă, Președinte FNPMF, reprezentanți ai CNAS, ai asociațiilor de pacienți și ai Colegiului Medicilor din România.
Pe agenda discuțiilor moderate de Mihai Constantin s-au aflat 7 probleme cu care se confruntă medicina de familie și care necesită rezolvare urgentă.
- Limitarea la maximum a încărcăturii birocratice și întoarcerea medicului către pacient;
- Eliminarea riscului de imputări prin modificări de legislație și prin avertismente generate de PIAS;
- Stabilirea măsurilor care să impună cu necesitate finalizarea actului medical, de către orice furnizor din sistemul medical public;
- Crearea unui echilibru al finanțării sistemului public de sănătate, prin realizarea unei finanțări echilibrate și nediscriminatorii, care să încurajeze asistența medicală primară, cea care rezolvă majoritatea nevoilor medicale uzuale ale populației ;
- Facilități fiscale pentru medici și pensii speciale pentru medici. Așa cum a fost prevăzut și cum s-a afirmat în programul de guvernare, SNMF și FNPMF solicită 0% impozit pentru toți medicii din România, indiferent daca sunt angajați bugetari sau dacă lucrează ca profesii liberale. În plus, se solicită posibilitatea acordarii unor credite avantajoase de tipul „primul praxis” sau „dotarea cabinetului”;
- Încurajarea tinerilor pentru a se specializa în medicina familiei și motivarea acestora pentru a practica și în mediul rural;
- Acțiuni concrete care să reclădească încrederea populației în sistemul medical, în medici și, bineînțeles, în medicii de familie.
Dr. Doina Mihăilă
Dr. Rodica Tănăsescu
Comunicat in format PDF aici.
Comunicat in format Word aici.
Attachment | Size |
---|---|
Comunicat FDD 2017.pdf | 866.21 KB |
Comunicat FDD 2017.docx | 89.13 KB |