Comunicat de presă – Succes al campaniei de vaccinare ROR prin mobilizarea medicilor de familie

2017-08-04

comunicate

Societatea Națională de Medicina Familiei(SNMF)multumește medicilor de familie și asistentelor medicale din cabinetele de medicina familiei care în urma apelului primului ministru și în urma videoconferinței din 18 iulie a.c., s-au mobilizat exemplar, mergând în teritoriu în afara programului de cabinet ajutând astfel pacienții aflați în comunități vulnerabile să fie vaccinați împotriva rujeolei, rubeolei și oreilonului.Menționăm că în această ultimă perioadă s-a înregistrat un număr record de vaccinări. O mare parte dintre părinții sceptici care până acum refuzaseră vaccinarea au înțeles gravitatea epidemiei și pericolul la care își expun copiii nevaccinând și au venit la cabinete pentru a solicita recuperarea dozelor pierdute.

Înregistrăm în continuare probleme în primirea dozelor necesare de vaccin pentru vârstele de 6 și 14 ani, precum și pentru gravide și plăgi.

Mulțumim comunităților locale care până în acest moment au acceptat să lucreze în echipe mixte împreună cu medicii de familie și asistenții acestora.

Mulțumim de asemenea asistenților comunitari și mediatorilor sanitari care au mobilizat copiii la vaccinare.

Sperăm că buna colaborare din aceste zile, care constituie premisa unei bune acoperiri cu servicii de sănătate publică,  să continue.

Vicepreședinte SNMF
Dr. Sandra Alexiu

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) este o organizaţie profesională, ştiinţifică, nonguvernamentală, apolitică, de drept privat, cu personalitate juridică, constituită din organizaţii judeţene, cu personalitate juridică, ale medicilor de familie din judeţele României şi a municipiului Bucureşti.

Attachment Size
Comunicat_de_presa_Succes_campaniei_vaccinare_ROR_mobilizare_medici_de_familie.pdf 1.39 MB