Comunicat de presă – Ziua Naţională a Medicului de Familie

2017-08-04

comunicate

Ziua Naţională a Medicului de Familie a fost celebrată printr-o Conferinţă grandioasă ce a adunat atât medici de familie cât şi de alte specialităţi în Aula Universităţii Transilvania din Brașov, având ca obiectiv principal, dobândirea competenţelor specifice viitorului medic de familie.

Momentul esențial al acestei manifestări a fost lansarea oficială a noului curriculum de rezidențiat în medicina familiei, adaptat prelungirii duratei de pregătire de la trei la patru ani. Dezbaterea dedicată acestui subiect a pus în lumină noile reglementări privind efectuarea stagiilor, module noi, modulele clasice refăcute, o nouă viziune asupra specialității noastre.

Conferinţa Naţională „Ziua Medicului de Familie – Competenţe esenţiale în practica medicului de familie”, s-a desfăşurat în perioada 6-9 iulie 2017 la Brașov, înregistrând un număr generos de 600 de participanţi, cu invitaţi de seamă, deopotrivă medici de familie, lectori din Grupurile de Lucru ale Societății Naţionale de Medicina Familiei, care au îmbogăţit cunoştiinţele participanţilor cu teme legate de cardiologie, gastroenterologie, vaccinologie, boli respiratorii, sănătate mintală, modele de practică în medicina familiei, sănătatea copilului.

Conferinţa Naţională Ziua Medicului de Familiea fost realizată de către Asociaţia Medicilor de Familie din Braşov cu sprijinul Societăţii Naţionale de Medicină Familiei, în parteneriat cu Universitatea Transilvania de Braşov.

Temele acestei Conferinţe au abordat  aspecte  ce ţin de comunicarea cu pacientul, aspecte deontologice, etice sau legislative, aspecte ale sănătăţii publice sau comunitare dar mai ales, aspectele clinice ale practicii medicului de familie. Pentru toate acestea, prezenţa cadrelor didactice ale Facultăţii de Medicină Braşov dar şi ale altor universităţi de medicină din ţară, a fost semnificativă.

În paralel cu desfăşurarea sesiunilor ştiinţifice, atelierele de lucru au pus în valoare experienţele invitaţilor, contribuind astfel, la creşterea gradului de conştientizare al problemelor din managementul bolilor.

Biroul de presă

Acceseaza galeria foto aici

Attachment Size
Comunicat de presa ZMF 2017.pdf 1.11 MB