În 15 noiembrie a.c. medicii de familie şi pacienţii lor protestau în Piaţa Victoriei împotriva unui sistem de sănătate deteriorat, deviat de la direcția firească, cauza faptului că poporul român este cel mai bolnav din Europa, în ciuda finanțării crescânde.
Prim-Ministrul Mihai Tudose și-a manifestat disponibilitatea pentru dialog și în prezenţa Ministrului Sănătăţii, Ministrului de Finanţe, Președintelui interimar al CNAS și Ministrului Dialogului Social a decis formarea unui grup de lucru cu scopul de a răspunde solicitărilor medicilor de familie, declarând: “Numai Biblia şi Constituţia nu pot fi schimbate acum, aici!” Acest grup de lucru a început să funcționeze imediat, zeci de ore de discuții și consultări consumându-se în echipe paralele care au abordat atât la CNAS cât și la Ministerul Sănătății debirocratizarea, o nouă abordare a asistenței medicale primare, o finanțare de tip european, drepturi ale medicilor de familie.
La mai bine de o lună de atunci constatăm că principalele revendicări nu şi-au găsit rezolvarea.Cu excepția unor minime cosmetizări ale proiectului de Contract-cadru viitor, rezultatele discuțiilor purtate în ultima lună sunt doar promisiuni, amânări, prevederi echivoce, propuneri rămase în analiză și refuzuri nejustificate ale propunerilor organizațiilor medicilor de familie. În locul unei creșteri a procentului alocat asistenței medicale primare de la 5.77% la 10% din Fondul Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate, administrat de CNAS, proiectul de buget pentru anul 2018 aflat în acest moment în dezbatere în Parlamentul României, prevede o stagnare la 5.8% !
Cei responsabili de reglementările din sistemul de sănătate şi de asigurarea unei finanţări corecte a segmentului de asistenţă medicală primară dovedesc o disponibilitatea extrem de redusă de a modifica ceva consistent.
Se constată la propriu că autoritatea Prim-Ministrului României este sfidată de funcţionărimimea unui sistem inert şi rigid, incapabil de ameliorări de substanţă! Deşi medicii de familie sunt baza piramidei sistemului public de sănătate, CNAS, Guvernul şi Parlamentul României aleg să ignore soarta a peste 25 000 de medici şi asistenți medicali care oferă servicii medicale întregii populaţii a României.
De aceea, organismele reprezentative ale medicilor de familie, parteneri în Coaliția Solidari pentru Sănătate consideră această atitudine o jignire majoră adusă pacienților și profesioniştilor din medicina familiei.
Societatea Națională de Medicină Familiei și Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie anunță că începând cu data de 3 ianuarie 2018, cabinetele de medicina familiei nu vor mai acorda servicii decontate de casele de asigurări de sănătate, ca urmare a nesemnării actelor adiționale de prelungire a contractelor de
furnizare de servicii de asistență medicală primară încheiate cu casele de asigurări de sănătate județene.
Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) este o organizaţie profesională, ştiinţifică, nonguvernamentală, apolitică, de drept privat, cu personalitate juridică, constituită din organizaţii judeţene, cu personalitate juridică, ale medicilor de familie din judeţele României şi a municipiului Bucureşti.
Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) este o federație patronală care reunește organizații patronale ale medicilor de familie. Federația are caracter non profit, apolitic și neguvernamental. Scopul FNPMF este reprezentarea, susținerea și aprobarea intereselor membrilor săi în relațiile cu autoritățile publice, cu sindicatele și cu alte persoane juridice și fizice.
Biroul de presă al SNMF