Moment zero în medicina de familie din România

2018-01-03

comunicate

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) si Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) consideră că s-a ajuns la momentul zero în medicina de familie din România.

Decidenții noștri nu au înțeles nici până în acest moment că Asistența Medicală Primară poate fi asul din mâneca unei guvernări care ar dori schimbarea și reforma adevărată în sănătate. O ambiguitate legislativă construită în ani a împiedicat medicii de familie să aibă o relație contractuală normală, cu suport legal afișat la timp în transparență legislativă, cu pregătirea contractării conform celor prevăzute în hotărârea de guvern care reglementează Contractul-cadru și cu buget definitivat la timp. În fiecare an am fost împinși să semnăm acte adiționale cu mare întârziere pentru a asigura continuitatea actelor medicale și mai nou, raportarea lor în sistemele informatice.

Astăzi ne aflăm la momentul în care am decis să renunțăm la aceste practici păguboase. Alături, medici de familie și pacienți, am solicitat o schimbare serioasă și responsabilă de paradigmă, pentru ca sistemul de sănătate să aducă în atenție ceea ce îl definește – sănătatea pacientului, prin trei puncte esențiale:

1. Asigurarea condițiilor necesare pentru desfășurarea activității medicului de familie în scopul îmbunătățirii asistenței medicale a populației din României.
2. Creșterea finanțării medicinii de familie, pentru echilibrarea finanțării în sistemului public de sănătate.
3. Recunoașterea importanței rolului medicului de familie și respectarea drepturilor constituționale ale medicilor și pacienților.

Așa cum s-a anunțat deja, începând de la 1.01.2018, medicii de familie au decis să renunțe la prelungirea actualelor contracte prin acte adiționale, astfel că astăzi, 3.01. 2018, cel puțin jumătate lucrează deja în afara acestor contracte. Menționăm că în ciuda deschiderii de a face modificări de substanță în ceea ce privește Asistența Medicală Primară, astăzi medicii de familie au primit doar promisiuni neonorate, cosmetizarea discreta a viitorului contract-cadru, refuzul de a ajusta legislația în vederea îmbunătățirii condițiilor de exercitare a profesiei, tărăgănarea modificării protocoalelor de prescriere, în ciuda faptului că reprezentanții medicilor de familie au oferit soluții practice, rapide, coerente, în timp record.

Protestul medicilor de familie este susținut de Colegiul Medicilor din România (CMR), de sindicatuli Promedica, unele Colegii județene ale medicilor precum și de principalele asociații de pacienți din România.
Medicii de familie aduc la cunoștiința opiniei publice pe această cale că își mențin punctele de vedere și principalele revendicări, în ciuda numeroaselor tentative de intimidare, hărțuire, insistență din partea caselor județene de asigurari de sănătate.

Medicii de familie au transmis problemele lor și Președinției României, singurul for care mai poate atrage atenția în acest moment asupra bugetului total insuficient alocat AMP, asumată ca prioritate in Strategia națională.

Este vorba de fapt despre a continua lupta pentru însănătoșirea sistemului românesc de sănătate și implicit a populației.

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) este o organizaţie profesională, ştiinţifică, nonguvernamentală, apolitică, de drept privat, cu personalitate juridică, constituită din organizaţii judeţene, cu personalitate juridică, ale medicilor de familie din judeţele României şi a municipiului Bucureşti.

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF)este o federație patronală care reunește organizații patronale ale medicilor de familie. Federația are caracter non profit, apolitic și neguvernamental. Scopul FNPMF este reprezentarea, susținerea și aprobarea intereselor membrilor săi în relațiile cu autoritățile publice, cu sindicatele și cu alte persoane juridice și fizice.

Vicepreşedinte FNPMF Preşedinte SNMF
Dr. Marina Pîrcălabu Dr. Rodica Tanasescu