Vizita dnei Prof. dr. Amanda Howe, Președinte WONCA WORLD, în România

2018-07-02

stiri

Cu ocazia primei Conferințe Internaționale Perinatal TOTAL HEALTH desfășurată la Sinaia în perioada 27-30 Iunie 2018, au fost prezente somități mondiale în domeniul psihiatriei, ginecologiei, pediatriei, medicinei de familie și a sănătății publice. Cu toții s-au aliniat într-un efort colectiv de a dezbate problematica interdisciplinarității în îngrjirea mamei și copilului.

vizita-dr-howe
Dr. Andrea Neculau, Dr. Irina Radu, Dr. Rodica Tănăsescu, Dr. Dorica Sănduțu, Prof. Dr. Amanda Howe și Dr. Mădălina Vesa

La conferință a fost prezentă dna. Prof. dr. Amanda Howe, președinte al Organizației Mondiale a Medicilor de Familie (WONCA).

În toate prelegerile dânsei, urmărite cu atenție de întreg auditoriul, a subliniat importanța medicului de familie în integrarea îngrijirilor pentru mamă și copil. Doamna Președinte a insistat asupra atributelor esențiale ale medicinei de familie, singura care asigura accesul și continuitatea îngrijirilor, în condiții de echitate, a tuturor pacienților. Medicii de familie prezenți la conferință, au salutat-o pe dna Președinta ( foto attached) și i-au comunicat problemele specifice ale medicinei de familie din România.

Dna. Prof. Dr. Howe a fost deschisă pentru colaborări și consiliere și a discutat deschis ce probleme se pun în aproape toate țările lumii pe care WONCA le reprezintă. La invitația SNMF dna Prof dr. Howe a vizitat cabinete de medicina de familie, sediul SNMF și s-a arătat impresionată de activitatea organizațională intensă.

Asemenea momente reprezintă o inspirație pentru cei care doresc ca medicina de familie din România să fie valorizată așa cum trebuie.

Dr. Andrea Neculau
Vicepreședinte SNMF


Prof. Dr. Amanda Howe la sediul SNMF

 


Prof. Dr Amanda Howe vizită în cabinetul de medicină de familie al dnei Dr. Marina Pîrcălabu, București