Comunicat de presă: Migraţia masivă a medicilor de familie – un fenomen previzibil dar controlabil

2018-12-12

comunicate

Bilanț de an 2018 şi perspective pentru 2019

Bilanţul anului 2018 este, pentru medicii de familie, unul care dă cu minus. Medicii de familie care asigură interfaţa dintre pacienţi şi sistemul național de sănătate pot spune că au supravieţuit unui an în care asistența medicală primară pe care o reprezintă a fost neglijată, marginalizată și subfinanţată.

Medicii de familie aşteaptă ca alocarea financiară în 2019 pentru segmentul de asistenţă medicală pe care îl acoperă să asigure deopotrivă sumele necesare pentru creșterile salariale impuse prin lege, posibilitatea investiţiilor în echipamente şi personal precum şi creșterea cheltuielilor ca urmare a inflației. De asemenea, ei așteaptă și o reparație, cel puțin parțială, a inechității față de colegii lor din alte segmente ale sistemului național de sănătate.

Medicii de familie din România au funcţionat în 2018 cu un buget cu doar 17% mai mare decât în 2017, în condiţiile în care colegii din unitățile sanitare de stat (medicina școlară, ambulatoriu integrat, spitale) au beneficiat de finanţări (salarii şi bugete) mărite cu până la 100%. Cu toate acestea, startul discuțiilor pentru bugetul alocat medicinei de familie pentru 2019 este unul pe care SNMF îl consideră eşuat. În previziunile bugetare actuale, bugetul alocat medicinei de familie vizează o creştere de sub 5 procente faţă de anul trecut.

În aceste condiţii și coroborat cu celelalte solicitări nerezolvate de guvernanți (debirocratizarea, protocoalele de prescriere, etc), SNMF apreciază că se va înregistra un nou val de nemulţumire din partea profesioniştilor din segmentul de asistenţă medicală primară. Îngrijorător este, în acest context, faptul că agenţiile de recrutare a forţei de muncă din domeniul medical anticipează că în anul 2019 vom fi martorii unei migraţii crescute a medicilor de familie.

SNMF îşi exprimă public dorinţa de a asigura o stabilitate pentru medicii de familie , temelia fiecărui sistem public de sănătate, şi implicit un echilibru în asistenţa medicală primară. Pentru ca așa ceva sa poată fi pus în practică, medicii de familie au nevoie recunoaşterea importanţei şi eficienţei muncii lor, de susţinerea beneficiarilor direcţi – pacienţii – şi de sprijinul decidenţilor – administratori ai sistemului medical şi decidenţi politici.

Dina Mergeani
Președinte
Societatea Națională de Medicina Familiei


Descarcati comunicatul in format pdf