Către MINISTERUL SĂNĂTĂȚII
Către CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE
Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) a identificat două aspecte practice care aduc prejudicii importante măsurilor de distanțare socială, neapărat necesare în condițiile epidemiei de COVID-19, şi anume:
1. metodologia birocratică prin care un pacient poate beneficia de bilet de trimitere pentru investigații paraclinice, internare sau consult la medici de alte specialități.
2. noua legislație legată de procedura de eliberare a concediilor medicale pentru persoanele care s-au aflat în izolare la domiciliu (OMS 414, 497 şi 502), legislație incompletă şi insuficient de clară.
Pentru rezolvarea acestor două situații care afectează sănătatea cadrelor medicale şi a pacienților solicităm:
1. Implementarea sistemului de eliberare strict în format digital a biletelor de trimitere de toate tipurile şi a certificatelor medicale într-un mod similar cu cel de eliberare online a rețetelor medicale, cu atât mai mult cu cât medicii de familie şi CNAS au avut discuții în anii anteriori şi a fost schițată o metodologie în acest sens la nivelul CNAS.
Propunem extinderea ulterioară a acestui model şi pentru eliberarea rețetelor pentru medicamentele cu regim special.
2. Precizări clare cu privire la metodologia de eliberare de concedii medicale pentru carantină pentru toate persoanele beneficiare (persoanele cărora li s-a aplicat măsura de izolare la domiciliu sau cele din carantina instituționalizată), cu menționarea explicită a documentelor necesare medicului de familie pentru a elibera aceste concedii (în special la persoanele din izolare): cine şi ce document eliberează/completează şi unde îl transmite, indiferent de data instituirii măsurii.
În acest moment, este neclar dacă pentru eliberarea concediilor medicale pentru carantina persoanelor izolate la domiciliu, medicul de familie are nevoie de declarația pe proprie răspundere a pacientului şi dacă are nevoie de documentul de la DSP care atestă perioada în care pacientului i s-a aplicat măsura de izolare la domiciliu. Această neînțelegere a generat abordări diferite ale DSP-urilor din țară şi creează prejudicii pacienților.
Odată clarificată această metodologie, este necesară introducerea ei în OMS 502, precum şi în contractul de eliberare de concedii medicale al cabinetelor de medicină de familie, printr-un act adițional.
Solicităm, de asemenea, clarificarea statutului persoanelor care s-au autoizolat la domiciliu conform prevederilor art. 1 alin. (3) lit. d) din OMS 414 şi introducerea acestei categorii în anexa 2 a OMS 414.
Convinşi de rezolvarea cu celeritate a acestor probleme, vă mulțumim anticipat.
Cu aleasă considerație, Dina Mergeani
Preşedinte SNMF