Un medic de familie a pierdut lupta cu virusul pandemic

2020-06-16

comunicate stiri

Acesta este un comunicat pe care am fi vrut sa nu îl dăm niciodată!

Dr. Dumitru Constantin de la Vâlcea, a murit, ieri, în urma infecției cu coronavirus.

Dr. Constantin a fost până la 40 de ani asistent medical pe Ambulanță, în Vâlcea. Apoi a făcut Facultatea de Medicină și s-a specializat în medicina de familie.

A fost un medic dedicat pacienților săi dar tot timpul a iubit intervenția în urgență. În paralel cu munca la cabinetul din comuna Șușani, făcea și gărzi la Ambulanța Olt.

A fost de gardă într-o tură cu neșansă: 7 colegi s-au infectat și toți au ajuns la spital.

Pe Doctorul Constantin, virusul l-a răpus la câteva zile după ce mama sa a murit, răpusă de aceeași suferință. Drama e mare pentru familia sa, pentru pacienții săi, pentru toți colegii care l-au cunoscut sau nu.

Medicii de familie din întreaga țară, prin intermediul SNMF, transmit condoleanțe apropiaților și își exprimă regretul față de pierderea colegului de la Vâlcea.

Cuvintele nu pot acoperi tot ce am vrea să transmitem dar, din solidaritate de breaslă, îi invităm pe toți colegii la un moment de reculegere în propriile cabinete, astăzi, când va fi înmormântat colegul nostru.

Dumnezeu să îl aibă în pază!