Se împlinesc șapte luni de la declararea stării de urgență în România, o perioadă suficientă pentru a înțelege care sunt nevoile pacienților și cum ar trebui instituțiile statului să satisfacă într-o cât mai mare măsură aceste nevoi.

În 15 martie, odată cu declararea stării de urgență, a avut loc practic blocarea accesului pacienților nonCOVID la spitale, închiderea temporară a celor mai multe cabinete din ambulatoriile de specialitate și transferarea îngrijirilor asigurate până atunci de către spitale și ambulatoriile de specialitate către medicii de familie.

Medicii de familie au preluat în toate aceste ȘAPTE luni  sarcini  foarte diverse, cele mai multe cu caracter de noutate pentru profesia medicală în general  dar şi pentru specialitatea Medicina de Familie:

• triaj epidemiologic pentru cazurile suspecte de infecție cu SARS-CoV-2;
• monitorizarea pacienților pozitivi izolați la domiciliu (chiar și în perioada în care pacienții izolați ar fi trebuit în mod legal să fie internați, dar autoritățile au preferat în unele zone să încalce legea);
• monitorizarea contacților direcți (de multe ori uitați de autorități);
• rezolvarea urgențelor care nu aveau acces la servicii specializate;
• îngrijirea pacienților cu afecțiuni cronice (chiar și în cazul pacienților cu afecțiuni care în perioada anterioară stării de urgență erau monitorizați exclusiv în mediul spitalicesc);
• vaccinarea copiilor și adulților (fiecare medic de familie ridicând personal vaccinurile de la Direcția de Sănătate Publică la care este arondat, aflată uneori la zeci de kilometri distanță de cabinetul şi/sau domiciliul său);
• achiziţionarea tipizatelor necesare funcționării cabinetului (de la Casele Județene de Sănătate și de la Direcțiile de Sănătate Publică) deși actuala pandemie necesită o comunicare prin formulare exclusiv on-line;
• asigurarea suportului informaţional,  medical și emoțional pentru pacienți;
• implicarea în demersuri pur birocratice necesare populaţiei dar care nu sunt specifice practicii medicului de familie (legătura cu angajatori, şcoală, autorităţi etc.) ;
• implementarea unor prevederi legislative care se modificau într-un ritm năucitor și care erau neconcordante unele cu altele (eliberarea de concedii medicale, etc.). Aceste neconcordanțe au creat neajunsuri foarte mari pacienților, angajatorilor, medicilor de familie;
• elaborarea de circuite şi implementarea strict prin eforturi proprii a măsurilor destinate prevenirii infectării  cu SARS-CoV-2 a personalului și a pacienților (în condițiile în care autoritățile au neglijat cu desăvârșire acest aspect);
• aplicarea responsabilă şi sigură din punct de vedere epidemiologic a unor decizii nejustificate ale decidenților (reintroducerea cardului de sănătate de la 01.10.2020 în asistența medicală primară și ambulatoriul de specialitate, obligativitatea eliberării avizelor epidemiologice și adeverințelor de sport pentru toții cei care frecventează vreo formă de învățământ, chiar și pentru cei care desfășoară cursuri on-line);
• semnalarea continuă a nefuncționalităților sistemului sanitar şi transmiterea lor către autorităţi deși, din păcate, nu s-a ținut cont de atenţionările practicienilor.

După șapte luni de pandemie s-ar părea că lucrurile evoluează cât se poate de îngrijorător în ceea ce privește controlul răspândirii infecției cu SARS-CoV-2.  Este momentul ca autoritățile să înțeleagă faptul că gestionarea pandemiei nu se poate face „doar pe hârtie” și ”la televizor”, fără să se țină cont de opiniile celor care sunt zilnic in contact cu pacientul.

Este anormal ca autoritățile să profite în mod repetat de capacitatea de tampon a medicilor de familie, categorie pe care cu îndârjire au uitat să o menţioneze în comunicările lor. Solicităm ferm autorităților să inițieze de urgență consultări cu SNMF pentru gestionarea corectă şi eficientă a actualei situații. Lipsa acestor consultări este una dintre cauzele  situației epidemiologice actuale.

Biroul Executiv SNMF