Alianța Română de Combatere a Hipertensiunii Arteriale

2011-11-03

comunicate

Pe 31 octombrie 2011 s-a înființat Alianța Română de Combatere a Hipertensiunii Arteriale, care are ca scop promovarea excelenţei în domeniul diagnosticului şi tratamentului hipertensiunii arteriale în vederea ameliorării stării de sănătate a populaţiei din România. ARCHA îşi propune, de asemenea, armonizarea, colaborarea, reprezentarea şi apărarea intereselor specialiştilor din domeniul hipertensiunii arteriale, atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional.
Preşedinţii societăţilor semnatare ale Alianţei:
Conf. Dr. Ioan Mircea Coman – Preşedinte Societatea Română de Cardiologie
Dr. Dan Deleanu – Fost Preşedinte – Societatea Română de Cardiologie
Prof. Dr. Dragoş Vinereanu – Preşedinte Comisia de Cardiologie a Ministerului Sănătăţii
Prof. Dr. Radu Lichiardopol – Preşedinte Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice
Conf. Dr. Gabriel Prada – Preşedinte Societatea Română de Gerontologie şi Geriatrie
Dr. Rodica Tănăsescu – Preşedinte Societatea Naţională de Medicina Familiei
Prof. Dr. Ion Bruckner – Preşedinte Societatea Română de Medicină Internă
Prof. Dr. Adalbert Schiller – Preşedinte Societatea Română de Nefrologie
Prof. Dr. Ovidiu Băjenaru – Preşedinte Societatea Română de Neurologie
La eveniment au mai fost prezenţi:
Prof. Dr. Mircea Cinteză – Preşedinte Grupul de Lucru de Hipertensiune Arterială al Societăţii Române de Cardiologie
Conf. Dr. Adriana Ilieşiu – Fost Secretar – Societatea Română de Cardiologie; Membru Consiliul de Conducere al Societăţii Române de Cardiologie
Principalele obiective ARCHA:
1. Educaţional: stimularea dobândirii de informaţii ştiinţifice şi răspândirea acestora către medici, instituţiile medicale publice ori private, pacienţi şi către orice alte persoane interesate; stimularea schimbului de informaţii între medicii specialişti şi pacienţi în vederea dezvoltării unei imagini cât mai reale asupra impactului hipertensiunii arteriale şi complicaţiilor ei la nivelul individului, al familiei şi al societăţii, precum şi pentru realizarea unui acord cu privire la schemele de educaţie şi tratament;
2. Ştiinţific: participarea şi/sau colaborarea interdisciplinară în cadrul proiectelor de cercetare (registre, studii epidemiologice, studii clinice randomizate, etc.) în domeniul hipertensiunii arteriale; construirea, administrarea şi analiza unor baze de date privind pacienţii hipertensivi;
3. Profesional: crearea şi implementarea unor ghiduri, algoritme şi protocoale de diagnostic şi tratament în domeniul hipertensiunii arteriale şi al afecţiunilor conexe; elaborarea şi aplicarea de programe de formare profesională specifice pentru medicii de diferite specialităţi; sprijinirea participării specialiştilor din domeniul cardiologiei la manifestări interne şi internaţionale;
4. Administrativ (managerial): iniţierea dialogului cu Ministerul Sănătăţii, organizaţiile guvernamentale de resort şi cu alte organizaţii profesionale, în vederea intensificării eforturilor în combaterea hipertensiunii arteriale; intensificarea colaborării dintre medicii specialişti şi furnizorii/producătorii de medicamente; asigurarea unei prezenţe active a Alianţei în mass-media, inclusiv prin editarea unor publicaţii proprii;
5. Reprezentare la nivel internaţional: reprezentarea membrilor Alianţei în relaţiile cu asociaţiile, federaţiile şi uniunile interprofesionale internaţionale în domeniu, promovarea schimburilor de informaţii, experienţă şi publicaţii cu acestea; promovarea intereselor membrilor Alianţei în domeniul cooperării ştiinţifice internaţionale; afilierea la organizaţii internaţionale implicate în domeniul hipertensiunii arteriale; obţinerea sprijinului financiar acordat de Uniunea Europeană şi de organisme ori instituţii internaţionale, destinat susţinerii activităţilor medicale din domeniul hipertensiunii arteriale.

Prezentarea ARCHA și imagini din cadrul conferinței de presă pot fi descărcate mai jos.

Attachment Size
03_11_2011_Infiintare_ARCHA_presa.pdf 1.33 MB