Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF), prin intermediul Biroului executiv de conducere, precum si Consiliul de conducere al Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie din România (FNPMF), luând la cunostinţă scrisoarea deschisa “Domnilor guvernanţi, Sănătatea a ajuns la staţia Terminus !” publicata de PaginaMedicala.ro si semnată de prof. dr. Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Vladimir Belis, vicepresedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucuresti (CMMB) si dr. Florin Chirculescu, presedintele Sindicatului Naţional al Medicilor consideră că situaţia din sistemul de sănătate nu mai poate fi tolerată, se declara total acord cu semnatarii si reamintesc tuturor că încă din martie 2009 au pus problema semnării unui pact pentru sănătate când la Conferinţa Naţională s-a prezentat acest concept decidenţilor politici prezenţi la dezbaterea publică.
Permanent medicii de familie au cerut si au luptat pentru cresterea finanţării sănătăţii si pentru un sistem de sănătate modern. Guvernanţii pot decide, dar puterea de a schimba sistemul vine de la cei care realmente fac parte din sistemul de sănătate: medici, asistente, pacienţi.
Având în vedere cele de mai sus, SNMF si FNPMF aderă la scrisoarea deschisă menţionată.
Documentul poate fi descărcat mai jos.
Attachment | Size |
---|---|
2010_09_23_SNMF_FNPMF_Aderare_Scrisoare_deschisa.pdf | 92.13 KB |