Societatea Naţională de Medicina Familiei / Medicină Generală (SNMF) constată cu îngrijorare avalanșa problemelor care asaltează medicii de familie în contextul pandemiei cu COVID-19 şi semnalează autorităților riscul de a deveni victime sau potentiale surse de infecție precum și nevoile identificate de medicii de familie pentru ca lupta cu epidemia să fie eficientă.
Suntem în pragul preluării multor responsabilități pe măsură ce transmiterea infecției cu SARS-CoV-2 va deveni una comunitară. Rolul nostru, al medicilor de familie, va creşte exponențial.
Această perspectivă ne găsește nepregătiți din punct de vedere tehnic deoarece nu avem resursele de autoprotecție şi dezinfecție pe care așteptăm să le primim gratuit. Deși ne-am arătat disponibilitatea de a achiziționa materiale de protecție (chiar la prețuri mult mai mari decât cele anterioare pandemiei), în acest moment nu avem de unde să achiziționăm astfel de materiale.
Pe perioada stării de urgență, legislația referitoare la domeniul asistenței medicale va suferi modificări rapide, la care trebuie să ne adaptăm. Va crește nevoia de asistență medicală a populației, concomitent cu riscul de infectare a personalului care lucrează în cabinetele medicale. Prin urmare, aceste modificări legislative trebuie să aibă pe primul plan protecția personalului medical, care trebuie utilizat exclusiv pentru furnizarea de servicii medicale populaţiei.
Obligarea medicilor de familie să desfășoare activități nemedicale în afara cabinetelor pe de-o parte va scădea capacitatea acestora de a oferi asistență medicală, iar pe de altă parte va crește riscul de infectare a medicilor de familie cu noul coronavirus, ceea ce va lăsa populația deservită fără asistență medicală primară în zona respectivă. Acest fapt va aglomera Unităţile de Primire Urgenţe ale spitalelor și va obliga pacienţii să parcurgă distanțe mari, fapt ce trebuie evitat pe cât posibil pe perioada epidemiei.
Pe durata unei epidemii, interesul comun al medicilor și pacienților este reducerea numărului de consultații nenecesare, dar acest lucru trebuie dublat de asigurarea unor venituri constante la nivelul mediei ultimelor trei luni, chiar dacă numărul de consultații este scăzut și chiar dacă medicul intră în carantină sau izolare, în mod similar cu atitudinea față de finanțarea spitalelor.
Facilitatea oferită de decontarea a opt consultații pe oră în loc de patru, aparent o ofertă generoasă, presupune de fapt vigilență sporită și efort suplimentar care incumbă responsabilitate majoră, dar nu rezolvă scăderea finanțării medicilor de familie pe perioada epidemiei. O astfel de scădere a finanţării nu trebuie să se întâmple în această perioadă de epidemie şi mai ales cu personalul medical. Practic, într-un război epidemiologic, încercăm să facem economie, dar nu pe seama medicilor, oricare ar fi ei.
În același sens, în curând vom fi asaltați de solicitări de eliberare a concediilor medicale pentru carantina sau (auto)izolare, deși noi nu am avut o informare uniformă și clară, iar comunicarea cu DSP nu dă semne de îmbunătăţire.
De asemenea, ni se permite prescrierea medicamentelor fără limitele impuse de HG 720/2008 și fără card de sănătate, însă avem semnale din teritoriu că, din motive tehnice, unele farmacii nu pot elibera fracţionat aceste prescripţii.
În plus, facilitățile legislative reale se amestecă cu anunțuri ale CNAS care în prezent nu au fundament juridic și care menționează doar că se are în vedere o anumită serie de măsuri care nu sunt efectiv aplicabile fără să fie validate printr-un ordin de președinte al CNAS.
Avertizăm colegii că toate modificările legislative trebuie aplicate cu responsabilitate, cu atât mai mult cu cât starea de urgență declarată la nivel național poate aduce responsabilizări suplimentare pentru încălcarea normelor juridice, chiar dacă acestea nu sunt din culpă.
Suntem conștienți de toate aceste neajunsuri și solicităm public rezolvarea lor.
Este esențial să ne pregătim temeinic pentru zilele ce vor urma, să dăm dovada de profesionalism și solidaritate și să susținem o comunicare profesională permanentă, cu semnalarea promptă a sincopelor din sistem, acțiuni care ne vor ajuta să depășim împreună aceste momente dificile ale profesiei noastre.
Dr. Dina Mergeani
Președinte SNMF