SNMF condamna vehement FAKE NEWS

2020-03-23

comunicate COVID-19 Sectiunea administrativa

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) a luat act de apariția unor știri false în Suceava și condamnă modul iresponsabil prin care sunt date publicităţii informații care dăunează nu doar profesiei medicale ci mai ales pacienților și eforturilor de stăvilire a pandemiei COVID 19.

PROBLEMA:

În dimineața zilei de 23 martie, la Suceava, pe fondul unor evenimente neplăcute înregistrate în epidemia cu noul coronavirus, a apărut în presa locală informația că toate consultațiile la medicii de familie SE SUSPENDĂ.

Titlul fals a fost bazat pe un comunicat al Prefecturii SUCEAVA prin care se recomanda: Pentru protecția medicilor de familie, pentru a-i menține în activitate, pentru protecția asistenților, a familiilor medicilor și asistenților și pentru reducerea la minim a deplasării pacienților, în perioada STĂRII DE URGENȚĂ, consultațiile, începând din 23.03.2020, se vor efectua numai cu programare telefonica prealabila sau prin celelalte canale de comunicare (sms,email,whatsapp).

EFECTUL:

Efectul neplăcut și riscant al știrii false – o interpretare nefericită a unui comunicat – a fost acela că foarte mulți pacienți și-au sunat disperați medicul de familie încercând să obțină o programare de care nu aveau neapărat nevoie. În plus, instituțiile județene menite să supravegheze și să coordoneze evoluția epidemiei au fost asaltate cu false probleme privind accesul pacienților cronici la asistența medicală primară.

POZIȚIA SNMF

În condițiile în care medicii de familie se luptă cu mâinile goale cu o epidemie fără precedent, orice falsă alarmă poate provoca disfuncționalități, poate crea imagine dăunătoare medicilor și mai ales poate afecta bunul mers al luptei împotriva epidemiei”, declară dr. Irina Franciuc, repreentant al medicilor de familie Suceava.

SNMF cere presei, în aceste momente dificile, solidaritate, profesionalism, atenție și discernământ în comunicarea informațiilor către marele public şi roagă jurnaliştii să verifice orice informaţie din surse suplimentare faţă de cea iniţială. SNMF a recomandat tuturor mebrilor săi să fie deschişi cu presa să răspundă oricărei nevoi de informare şi clarificare.

BEX SNMF

Descarca documentul