Către Casa Națională de Asigurări de Sănătate
În atenția Doamnei Președinte Adela Cojan
Societatea Națională de Medicina Familiei/MG (SNMF) are ca deziderate îmbunătățirea stării de sănătate a populației, creșterea calității serviciilor medicale acordate populației și, nu în ultimul rând, gestionarea eficientă a banului public și face demersuri concrete in acest sens.
În condițiile în care există precizări clare referitoare la procesul de acreditare a cabinetelor de medicină de familie și anume alin (5) din art. 7 din legea 185/2017 modificat prin art 1. din legea 329/2018 care precizează următoarele:
”(5) Acreditarea este o condiție obligatorie pentru unitățile sanitare care prestează sau nu servicii în relație cu sistemul public de asigurări de sănătate, cu excepția cabinetelor de medicină de familie, a cabinetelor medicale dentare și a cabinetelor medicale din ambulatoriul de specialitate organizate conform Ordonanței Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a laboratoarelor de analize medicale și de anatomie patologică. Prezenta lege nu se aplică unităților farmaceutice – farmacii și oficine de circuit deschis.”,
SNMF constată cu surprindere apariția în spațiul public a unor informații menite să accentueze confuzia în rândul furnizorilor de servicii medicale, așa cum sunt și mențiunile din Comunicatul ”Dispoziții aplicabile în sistemul de sănătate pe perioadă determinată, în contextul epidemiei SARS-CoV-2”, postat pe site-ul CNAS în data de 29 mai 2020:
”Guvernul a aprobat o hotărâre care prevede condițiile de acordare a serviciilor medicale începând cu data de 15 mai, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.
Pentru asigurarea calității în sistemul de sănătate, Hotărârea de Guvern prevede obligația furnizorilor de servicii medicale ca până la data de 15 iunie 2020 să facă dovada acreditării /înscrierii în procesul de acreditare, prin transmiterea/depunerea documentelor doveditoare la casele de asigurpri de sănătate cu care se află în relație contractuală.
Dat fiind faptul că furnizorii cabinete de medicină de familie au fost exceptați de la obligativitatea acreditării prin legea 329/2018, solicităm clarificări urgente care să precizeze în mod explicit că numai furnizorii de servicii medicale care aveau obligația acreditării conform prevederilor legii 185/2017 au obligația ca până la data de 15 iunie 2020 să facă dovada acreditării/înscrierii în procesul de acreditare conform Comunicatului CNAS din 29.05.2020.
Deoarece precizările din Comunicatul CNAS creează astfel de confuzii și pentru că ne-am mai confruntat cu asemenea neclarități și în trecut, solicităm ca în viitor comunicatele CNAS să fie formulate clar, fără exprimări ambigue și având menționate prevederile legislative în vigoare pe care se bazează.
Dorim, de asemenea, ca sistemul nostru de informare asupra problemelor existente să devină o procedura standard de comunicare și colaborare între CNAS și SNMF.
În acest sens, vă propunem să stabilim o agendă de discuții și o periodicitate a întâlnirilor între reprezentanții celor două instituții.
Cu aleasă considerație,
Dr. Dina Mergeani
Președinte SNMF