Cursuri online gratuite despre antibiotice, recreditate EMC

2022-06-09

comunicate stiri

  • Peste 90% din prescripțiile de antibiotice au drept scop îngrijirea ambulatorie
  • Acces gratuit la programe de educație medicală continuă pentru medicii de familie
  • 16.300 de medici din România înscriși la cursurile online EMC despre antibiotice
  • 107 080 puncte EMC acordate medicilor care au accesat cursurile despre antibiotice

Asociatia Societatea Națională de Medicina Familiei/Medicină Generala (SNMF) în parteneriat cu Antibiotice Iași vine în sprijinul tuturor medicilor de familie din România și oferă acces la cursuri EMC gratuite, programe de educație medicală continuă create de profesioniști pe baza celor mai noi date disponibile la ora actuală privind principalii factori care trebuie avuți în vedere în stabilirea tratamentului antibiotic: diagnostic cât mai corect, respectarea recomandărilor terapeutice existente, riscul redus de efecte adverse, particularități ale pacientului,etc.

Până în prezent, peste 16.300 de medici din România s-au înscris la cursurile online despre antibiotice de pe platforma www.formaremedicala.ro, cu un total de 107 080 puncte EMC obținute în ultimii patru ani.

Vestea bună este că cele patru cursuri online realizate cu sprijinul Antibiotice Iași vor fi recreditate începând cu luna iunie 2022.

Prof. Univ. Dr. Gabriel Popescu – medic primar boli infectioase (autor principal)

“Antibioticele sunt resurse terapeutice și uneori de profilaxie extrem de importante, considerate foarte probabil cel mai important progres medical al secolului XX, dar, spre deosebire de alte categorii de medicamente, își pot limita singure eficiența în timp, cu atât mai mult cu cât sunt utilizate eronat. Prin aceste cursuri se poate realiza un pas către mai buna cunoaștere a utilizării judicioase a antibioticelor.”

Dr. Sandra Alexiu – medic primar medicina de familie, formator (co – autor)

“În cursurile noastre ne-am dorit să fim practici și să ne ajutăm colegii să aleagă atent și informat. Am dorit să ne aliniem conceptului atât de modern al stewardship-ului și de aceea, am descris acele situații întâlnite în practica medicului de familie, în care prescrierea de antibiotice nu este justificată și trebuie evitată. În același scop, al corectării unor automatisme de prescriere, am descris cele mai frecvente situații de utilizare suboptimală a unor antibiotice (indicație, doze, durată) și am implementat principiul „deprescribing” – ului, atât de modern acum în medicina familiei”.

Dr. Dina Mergeani – Președinte Asociatia Societatea Națională de Medicina Familiei/Medicină
Generală (coordonator proiect)

“Peste 90% din prescripțiile de antibiotice au drept scop îngrijirea ambulatorie a infecțiilor, iar o mare parte din acest consum are loc pe baza recomandărilor medicilor de familie. Cursurile despre Antibiotice de pe platforma Formare Medicală, realizate în parteneriat cu UMF ‘Carol Davila’ București, cu sprijinul Antibiotice Iași, reprezintă un important hub de instruire pentru medicii de familie și din ambulatoriul de specialitate din România pe această temă. În plus, avem avanjatul de a putea obține online punctele EMC, într-un mod confortabil.”

Cursurile creditate cu puncte EMC de pe platforma www.formaremedicala.ro se adreseaza medicilor de toate specialitățile care doresc să afle noutăți sau să aprofundeze informații despre ariile terapeutice majore.

Despre Asociatia Societatea Națională de Medicina Familiei/Medicină Generala (SNMF):

Asociatia Societatea Națională de Medicina Familiei/Medicină Generala (SNMF) este cea mai mare şi mai puternică societate profesională a medicilor de familie din România. SNMF are drept scop crearea şi dezvoltarea cadrului organizatoric necesar pentru promovarea intereselor cu caracter profesional, ştiinţific, legislativ, juridic, şi promovarea intereselor economice, pentru dezvoltarea unor raporturi instituţionalizate cu autorităţile publice, cu alte organizaţii similare din ţară şi străinătate, cu societatea civilă, pentru realizarea de activităţi şi iniţiative care promovează dezvoltarea şi afirmarea specialităţii de medicina familiei.

Despre Antibiotice Iași:

Compania Antibiotice Iași, cea mai importantă companie farmaceutică cu capital românesc, produce pe 8 fluxuri de fabricație peste 150 de medicamente generice de uz uman din 11 clase terapeutice, medicamente veterinare, soluții biocide și, printr-un proces de biosinteză unic în România, substanța activă Nistatină, pentru care este lider mondial și standard de referință la nivel internațional. Dezvoltarea continuă a companiei și extinderea pe piețele internaționale au fost posibile prin investiții și implementarea standardelor de calitate, astăzi, Antibiotice având 4 reprezentanțe deschise în Vietnam, Republica Moldova, Ucraina si Serbia.

Despre Formare Medicala:

Platforma Formare Medicală (www.formaremedicala.ro), care funcționeaza sub egida Asociatiei Societatea Națională de Medicina Familiei / Medicină Generală (SNMF), pune la dispoziția medicilor 24 de ore din 24, cursuri EMC online gratuite, webinarii interactive și informații medicale și legislative.