O nouă avarie la SIUI!

2016-04-11

stiri

Începând cu joi, 7.04.2016, ora 16, şi până vineri la ora 12, Sistemul Informatic Unic Integrat nu a funcţionat practic deloc, obligând medicii de familie şi pacienţii să aştepte ore în şir validarea serviciilor.
În ciuda numeroaselor noastre avertismente, CNAS nu este capabilă să ofere un sistem informatic funcţional şi nici să recunoască atunci când sistemul nu funcţionează, pentru ca pacienţii noştri să primească la timp serviciile medicale de care au nevoie, precum si respectul pe care îl merită. Ca de fiecare dată cand am arătat proasta funcționare a SIUI, ne așteptăm din partea CNAS să susţină că se putea lucra offline, dar amintim că nefuncţionarea joi şi vineri va duce automat la invalidarea serviciilor, deoarece este depăşit termenul de 72 de ore impus.
De asemenea, funcţionarea offline îi expune pe medici, deoarece nu poate fi constatată calitatea de asigurat, nu se poate verifica depăşirea numărului de medicamente primite de pacient, precum şi alte astfel de informații care există în contracte ca obligații ale furnizorilor de servicii medicale, dar pe care CNAS alege să nu le pomenească în comunicatele publice în care dezinformează că totul merge bine.
Ne cerem scuze faţă de pacienţii noştri obligaţi să suporte lipsa de preocupare a CNAS faţă de ei şi de furnizorii cu care au contracte şi îi asigurăm că nu vom mai lăsa lucrurile să mai degenereze.
Notificăm pe această cale CNAS că viitoarele întreruperi ale SIUI care vor depăşi 4 ore vor fi tratate ca o încălcare a contractului cadru şi vom notifica autorităţile competente să rezolve această problemă.
Invităm pacienții să semneze petiția pe care am lansat-o cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, prin care cerem inclusiv auditarea platformei informatice pentru rezolvarea acestor probleme. Petiția poate fi semnată în cabinetele medicilor sau pe pagina http://www.snmf.ro/petitie.

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF)  este o organizaţie profesională, ştiinţifică, nonguvernamentală, apolitică, de drept privat, cu personalitate juridică, constituită din organizaţii judeţene, cu personalitate juridică, ale medicilor de familie din judeţele României şi a municipiului Bucureşti.

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF)este o federație patronală care reunește organizații patronale ale medicilor de familie. Federația are caracter non profit, apolitic și neguvernamental. Scopul FNPMF este reprezentarea, susținerea ăi aprobarea intereselor membrilor săi în relațiile cu autoritățile publice, cu sindicatele și cu alte persoane juridice și fizice. 

Preşedinte FNPMF                                                                                       Preşedinte SNMF
Dr. Doina Mihăilă                                                                                    Dr. Rodica Tănăsescu