Concluziile celei de-a XI-a ediții a Conferinței Naționale de Medicina Familiei

2015-04-30

comunicate

Asociaţia Medicilor de Familie Bucureşti – Ilfov (AMFB) a organizat  în perioada 25 – 28 martie 2015, sub egida Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF), a unsprezecea ediţie a Conferinţei Naţionale de Medicina Familiei, “Echilibrul delicat între ştiinţă, artă şi comunicare”.Lucrările CNMF 2015 s-au desfășurat în șase săli în paralel pe parcursul a patru zile întregi. Medicii și asistenții prezenți au putut urmări sesiuni transmise online, sesiuni interactive, ateliere de lucru, dezbateri, cursuri, traininguri, precum și un program social în afara programului științific.

La Conferință s-au înregistrat câteva premiere:

–   sesiuni organizate în parteneriat cu colegii noștri de alte specialități:
o   Cursul  Master Class realizat de Forumul Național de  Prevenție în deschiderea Conferinței.  Este un concept nou și modern de eveniment multidisciplinar, care reunește personalități din medicina românească conlucrând în jurul ideii de prevenție, adaptată pacientului cronic român – un panel de discuții interactive cu profesioniști din toate specialitățile medicale care circumscriu riscul cardiometabolic.
o   Sesiunea comună SNMF – AMSR privind conceptul de sănătate a bărbatului
–   sesiuni speciale, organizate de grupurile de lucru din SNMF: sesiunea de pediatrie, de cardiologie și diabet, de sănătate mintală, dar și sesiunea de vaccinologie, de patologie respiratorie, de e-sănătate.
–   sesiune specială dedicată medicului de familie manager, în ultima zi a Conferinței. Organizatorii au intuit bine interesul special al participanților pentru această sesiune, astfel încât la finalul Conferinței putem spune ca a fost sesiunea cu cei mai mulți participanți. S-au abordat noutățile din contractul-cadru, alcătuirea corectă a riscogramelor, completarea noilor modele de fișe de evaluare inițială si management de caz al bolilor cronice care sunt definitivate acum la nivelul SNMF. A fost expusă și harta localităților din România neacoperite cu medici de familie.
La Conferință a participat si doamna Arzu Uzuner, Director științific al Conferinței europene Wonca, pentru a promova aceasta conferință crae în acest an va fi organizată la Istanbul în luna octombrie.
Bilanțul CNMF 2015: patru zile pline, peste 1500 de participanți, desfășurare în șase săli, în paralel, peste 60 de standuri de expozanți (firme farmaceutice, firme de aparatura medicală, parteneri media, firme nemedicale, societăți profesionale partenere), ședințe naționale ale Consiliului director al SNMF, Senatului SNMF și conducerilor FNPMF.