Selecție coordonatori regionali pentru Grupul Tinerilor Medici de Familie!

2015-03-20

comunicate

Societatea Națională de Medicina Familiei – Grupul Tinerilor Medici de Familie caută medici entuziaști, pasionați de medicina familiei, pentru poziția de Coordonator regional al Grupului Tinerilor Medici de Familie.

Grupul Tinerilor Medici de Familie a fost creat în anul 2011 sub egida Societății Naționale de Medicina Familiei ca loc de întâlnire al medicilor de familie rezidenți sau specialiști în primii cinci ani după obținerea specialității, dedicat schimbului de idei, de experiență și de informații, proiectelor noi, cu scopul de a dezvolta și promova medicina de familie din România.

Coordonatorii regionali au următoarele responsabilități:
– promovarea în regiune a activităților Grupului
– colaborarea cu Asociațiile de Medicina Familiei, membre SNMF, din județele regiunii
– organizarea unor întâlniri informale regionale ale membrilor Grupului
– coordonarea și dezvoltarea unor proiecte județene și regionale dedicate membrilor Grupului
– asigurarea legăturii între Grup și catedrele de medicina familiei din centrele universitare din regiune
– colaborarea cu Coordonatorul național al Grupului

Coordonatorii regionali vor beneficia de sprijin logistic din partea Grupului Tinerilor Medici de Familie, SNMF și al Asociațiilor județene de Medicina Familiei din regiune, după caz, însă poziția presupune voluntariat.

Durata mandatului Coordonatorului regional este de 2 ani, cu posibilitatea prelungirii pentru încă două mandate în funcție de activitate.

Fiecare regiune are două poziții de Coordonator regional:
– Coordonator regional pentru medicii rezidenți MF
– Coordonator regional pentru medicii specialiști MF în primii 5 ani după obținerea specialității

În funcție de numărul candidaților și rezultatele interviului, SNMF își rezervă dreptul de a modifica pozițiile de coordonatori.

Condiții de eligibilitate:
– medic rezident MF sau medic specialist MF (examen de specialitate promovat după luna noiembrie 2011), în funcție de poziția pentru care se candidează.
– membru al Grupului Tinerilor Medici de Familie (detalii pentru înscriere: www.snmf.ro/tineri)
– membru cotizant al unei Asociații a Medicilor de Familie (membră SNMF) din regiune (www.snmf.ro/membri.htm)

Pentru a candida pentru una dintre pozițiile de Coordonator regional doritorii sunt rugați să trimită la adresa tineriMF@snmf.ro formularul completat (descărcare) până la data de 1 mai 2015 (Termenul nu se va prelungi). Toate candidaturile vor fi evaluate de conducerea Societății Naționale de Medicina Familiei și de Coordonatorul național al GTMF iar candidații selectați preliminar vor fi solicitați pentru interviu via Skype în perioada 1 mai – 1 iunie 2015. Câștigătorii selecției vor fi anunțați personal și pe site în luna iunie 2015.

Regiuni

  •          Vest (județele Timiş, Arad, Hunedoara, Caraş-Severin)
  •          Sud-Vest (județele Dolj, Mehedinţi, Gorj, Olt, Vâlcea)
  •          Sud (județele Prahova, Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi)
  •          Sud-Est (județele Constanţa, Galaţi, Vrancea, Buzău, Brăila, Tulcea)
  •          Bucureşti (Bucureşti şi județul Ilfov)
  •          Nord-Est (județele Iaşi, Botoşani, Suceava, Neamţ, Bacău, Vaslui)
  •          Nord-Vest (județele Cluj, Bihor, Satu-Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Sălaj)
  •          Centru (județele Braşov, Sibiu, Alba, Mureş, Harghita, Covasna)