Săptămâna Internațională a Vaccinării – Medicul tău de familie îți recomandă: vaccinează-ți copilul!

2013-04-22

comunicate

Organizația Mondială a Sănătății sărbătorește anual, în ultima săptămână din luna aprilie, Săptămâna Internațională a Vaccinării. Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF), prin departamentul profesional – științific (grupul de vaccinologie) se alătură pentru prima dată, începând cu acest an, partenerilor tradiționali ai OMS care marchează acest eveniment. Această campanie oferă oportunitatea tuturor partenerilor implicați să accentueze mesajul: VACCINAREA SALVEAZĂ VIEȚI !
Drepturile copiilor trebuie respectate. Ei au dreptul sa fie protejați de bolile care pot fi prevenite prin vaccinare. Sistemele de sănătate au obligația să asigure profilaxia bolilor prevenibile  prin programe naționale de vaccinare. Părinţi, medici, decidenţi, suntem cu toții responsabili de sănătatea copiilor noștri.
Vaccinarea este una din cele mai cost-eficiente și de succes intervenții pentru sănătate și previne anual 2 – 3 milioane de decese. Beneficiarii vaccinărilor (sugarii, copiii, adolescenții, adulții și vârstnicii) sunt protejați de boli amenințătoare de viață cum sunt: difteria, pojarul, tusea convulsivă, pneumonia, poliomielita, diareea cu rotavirus, rubeola, tetanosul, gripa, meningita, cancerul de col uterin, cancerul hepatic.
Campania organizată de Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) cuprinde:
– dezbaterea publică privind vaccinarea, cu mesajul: ”Medicul tău de familie  îți recomandă: Vaccinează-ți copilul!” – Luni, 22 aprilie 2013, ora 9.30, Hotelul Novotel, București, sala Paris
– cursuri de vaccinologie pentru medicii de familie pe platforma de e-learning a SNMF, Formaremedicala.ro;
– articole pentru pacienți în pagina de educație a pacientului pe Formaremedicala.ro;
– newsletter pentru medicii de familie din România;
– materiale pentru medici și pacienți disponibile la descărcare pe pagina dedicată din situl SNMF, snmf.ro/vaccinare. Medicii vor folosi aceste materiale pentru informarea pacienților în cabinete;
– blog dedicat comunicării medic de familie – pacient pe tema vaccinării.
„Lumea este mai aproape de eradicarea poliomielitei decât oricând înainte. Poliomielita este încă endemică în doar trei ţări (Afganistan, Nigeria, Pakistan). Eradicarea poliomielitei va salva o valoare estimată de 50 miliarde de dolari în următorii 20 de ani, mai ales în ţările în curs de dezvoltare. În aceeași linie se inscriu și marile  progrese  realizate în ultimii ani, inclusiv în România, prin introducerea vaccinului hepatitic B, care protejează împotriva bolilor de ficat (acesta a fost introdus în 190 de ţări până la sfârşitul anului 2011) şi Haemophilus influenzae tip b, care protejează împotriva unor forme de meningită şi pneumonie (acesta a fost introdus în 177 de ţări până la sfârşitul anului 2011). Până recent România avea o tradiţie de succes în ce priveşte vaccinarea, cu rate de acoperire ce depăşeau 95%.
Biroul nostru sprijină Ministerul Sănătăţii şi partenerii săi în eforturile sale de a reveni la bunele practici de vaccinare atât ca număr de copii vaccinaţi cât şi ca număr de vaccinuri oferite şi încurajează populaţia să se alăture acestor eforturi.
Placa turnanta a tuturor acestor eforturi este asistența primară. Astfel, implicarea tot mai intensă a Medicilor de Familie este parte a soluției și felicităm Societatea Națională de Medicina Familiei pentru faptul că s-au alăturat unui parteneriat internațional de o asemenea anvergură.”(Victor Olsavszky, biroul OMS România)
”Vaccinurile sunt adevărate scuturi de apărare. Ele protejează oamenii de orice vârstă, de la copii la vârstnici împotriva unor boli care le amenință viețile, crescând speranța de viață mai mult decât orice altă intervenție. Mesajul medicilor de familie către pacienții lor este foarte important, recomandând cu fermitate vaccinarea! De altfel nu este prima oară când SNMF intervine pentru conștientizarea acestei metode de profilaxie a unor boli grave.” (Sandra Adalgiza Alexiu, SNMF)
Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) este o organizaţie profesională, ştiinţifică, nonguvernamentală, apolitică, de drept privat, cu personalitate juridică, constituită din organizaţii judeţene, cu personalitate juridică, ale medicilor de familie din judeţele României şi a municipiului Bucureşti.
Grupul de vaccinologie din cadrul Departamentului Profesional-Științific al SNMF
Dr. Daniela Ștefănescu, București
Dr. Emiliana Costiug, Cluj
Dr. Gindrovel Dumitra, Sadova, Dolj
Dr. Maria Lup, Dobrețu, Olt
Dr. Sandra Alexiu, Ilfov
Dr. Valeria Herdea, București
Pentru date suplimentare:
www.snmf.ro/vaccinare