Despre SNMF

Conducere SNMF Departamente SNMF Reprezentare internationala

Asociația Societatea Națională de Medicina Familiei/Medicină Generală (SNMF) are drept scop crearea şi dezvoltarea cadrului organizatoric necesar pentru promovarea intereselor cu caracter profesional, ştiinţific, legislativ, juridic, şi promovarea intereselor economice, pentru dezvoltarea unor raporturi instituţionalizate cu autorităţile publice, cu alte organizaţii similare din ţară şi străinătate, cu societatea civilă, pentru realizarea de activităţi şi iniţiative care promovează dezvoltarea şi afirmarea specialităţii de medicina familiei.

SNMF este cea mai mare şi mai puternică societate profesională medicală din România şi este partenerul legitim al oricărui guvern ce se află la conducerea României. SNMF dorește să contribuie la asigurarea continuităţii şi coerenţei politicii de asistenţă medicală primară/de familie în România.

Fiind portavocea unei specialităţi de mare calibru, structura SNMF este extrem de complexă. Fiecare judeţ din România are o asociaţie locală de medicina familiei. Fiecare asociaţie locală este o entitate independentă din punct de vedere juridic, astfel încât SNMF este de fapt o structură federativă. Asociaţiile locale sunt afiliate SNMF printr-un document numit protocol de afiliere semnat de ambele părţi. Obiectivele SNMF, prevăzute ca atare în statut reflectă de fapt activitatea acesteia de până în prezent și proiectele viitoare.

Acte constitutive

STATUTUL ASOCIAȚIEI SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE MEDICINA FAMILIEI / MEDICINA GENERALĂ, Ediţia mai 2022 –  STATUT 21 mai 2022_compressed (PDF)

Regulamentul de organizare și funcționare al SNMF, votat iulie 2018 (PDF)

Conform Statutului,

  • conducerea este formată din Senatul SNMF, Biroul Executiv și Președintele SNMF,
  • în structura SNMF exista mai multe departamente,
  • membrii SNMF sunt organizațiile județene cu personalitate juridică ale medicilor de familie din județele României și municipiului București.

SNMF are o bogată activitate științifică, reprezentată de organizarea cursurilor și manifestărilor de educație medicală continuă, participarea la elaborarea curriculei de pregatire în specialitatea medicina de familie și a ghidurilor de practică medicala, participarea la proiecte de cercetare științifică, împreuna cu alte organizații cu interese similare.

Societatea facilitează comunicarea între medicii de familie din Romania la nivel național prin resurse on-line, Agenda Medicului de Familie (un compendiu de algoritmi, clasificări, scurte expuneri pe tematică medicală utile în practica zilnică la cabinete, precum şi date sumare organizaţionale legate de structura organizaţiilor de medicina familiei din România) și Ziarul Medicului de Familie și local prin simpozioanele organizațiilor locale și rețelele locale de comunicare.

Obiectivele SNMF:

  • participarea activă la eforturile de afirmare şi creştere a prestigiului specialităţii medicină de familie;
  • îmbunătăţirea cadrului legislativ care vizează interesele profesionale, ştiinţifice şi economice ale medicilor de familie;
  • participarea la elaborarea şi îmbunătăţirea pachetelor de servicii medicale furnizate de medicii de familie;
  • participarea la negocierea contractării condiţiilor de furnizare de servicii în medicina de familie şi a tarifelor acestora;
  • consolidarea unui parteneriat cu structuri similare care vizează interesele profesionale, ştiinţifice, sociale şi  economice ale medicilor de familie;
  • monitorizarea aplicării unitare în teritoriu de către autorităţi a prevederilor legale specifice medicinii de familie;
  • armonizarea intereselor organizaţiilor componente în vederea dezvoltării echilibrate a relaţiilor cu instituţiile cu care vin în contact direct sau indirect, medicii de familie;
  • promovarea unor forme de colaborare între organizaţiile locale ale medicilor de familie;
  • cooperarea, în condiţiile prevăzute de lege, cu organizaţii similare ca profil, din ţară sau din străinătate;
  • participarea la elaborarea curiculei de pregătire în specialitatea de medicină de familie, atât la nivel universitar şi postuniversitar, cât şi a formelor de pregătire continuă de specialitate;
  • participarea la elaborarea programului de pregătire în specialitatea medicina de familie pentru medicii cu drept de liberă practică în contract cu casele judeţene de asigurări în vederea susţinerii examenului de specialitate în medicina de familie;
  • conceperea, iniţierea şi participarea la proiecte şi programe de cercetare ştiinţifică, la elaborarea de ghiduri de practică medicală, de protocoale pentru medicina de familie, împreună cu alte organizaţii cu interese similare;
  • organizarea nemijlocită sau prin organizaţiile locale de manifestări profesionale, ştiinţifice şi de altă natură la nivel local, naţional şi internaţional;
  • susţinerea şi finanţarea unor publicaţii a SNMF/MG cu rol de promovare a intereselor cu caracter profesional, ştiinţific, legislativ, juridic, economic şi patronal a medicinii de familie şi de promovare a poziţiei oficiale a SNMF/MG;
  • crearea unui sistem propriu de evidenţiere şi premiere a organizaţiilor locale şi respectiv ale membrilor individuali a acestora pentru merite deosebite în promovarea şi dezvoltarea specialităţii medicină de familie.