Ziua de 19 mai este sărbătorită din anul 2010 în toată lumea ca ”Ziua medicului de familie”. Din Noua Zeelandă și Taiwan, până în Egipt, Elveția, Statele Unite ale Americii, țările lumii acordă importanță acestei zile pentru a evidenția rolul medicului de familie în sistemul de sănătate. România s-a alăturat începând din acest an țărilor […]
În data de 19 mai se sărbătorește ziua internațională a medicului de familie, stabilită de WONCA, organismul profesional internațional al medicilor de familie. Dorim să valorificăm această sărbătoare pentru a sublinia încă o dată rolul major pe care medicul de familie îl are în sistemul medical, mai ales prin activitatea sa de profilaxie, dar și prin permanentul […]
Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) și Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) salută apariția raportului final asupra datelor obținute dupa analiza rezultatelor Programului Național de Evaluare a Sănătății. Ne-am bucurat să vedem în sfârșit rezultatele muncii noastre, chiar cu o nemeritată întârziere, în urma unui program pe care noi l-am susținut de […]
Societatea Națională de Medicina Familiei este partener media al celei de-a 8-a ediții a evenimentului „Sănătate, Nutriție și Sport”, 10-12 mai 2013, organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății prin Mișcare. Comunicatul de presă Pikaso Events, organizatorul evenimentului: Vrei sa arati senzational la piscina sau pe plaja? Cu ocazia Zilei Mondiale a Sanatatii prin Miscare, […]
Societatea Națională de Medicina Familiei este partener media al celei de-a 8-a ediții a evenimentului „Sănătate, Nutriție și Sport”, 10-12 mai 2013, organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății prin Mișcare.Comunicatul de presă Pikaso Events, organizatorul evenimentului: Cu ocazia Zilei Mondiale a Sanatatii prin Miscare, te asteptam in Sun Plaza Shopping Center, intre 10-12 mai […]
Organizația Mondială a Sănătății sărbătorește anual, în ultima săptămână din luna aprilie, Săptămâna Internațională a Vaccinării. Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF), prin departamentul profesional – științific (grupul de vaccinologie) se alătură pentru prima dată, începând cu acest an, partenerilor tradiționali ai OMS care marchează acest eveniment. Această campanie oferă oportunitatea tuturor partenerilor implicați să […]
România rămâne țara europeană care cheltuiește cel mai puțin pentru sănătate pe cap de locuitor. Având în vedere insuficiența resurselor alocate sistemului de sănătate și lipsa unor repere unitare, corelate, legate de starea de sănătate a populației din România, Ministrul Sănătății propune schimbarea perspectivei de abordare a sănătății populației din tratarea bolii în prevenția ei. “Nu […]
Scrisoare deschisă adresată Guvernului României Domnului Victor Ponta Prim-ministru In atenția domnilor : Daniel Chiţoiu, Viceprim-ministru, Ministrul Finanțelor Publice Daniel Constantin, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Varujan Vosganian, Ministrul Economiei Eugen Gheorghe Nicolăescu, Ministrul Sănătății Liviu Voinea, Ministrul delegat pentru Buget Referinţă: Poziția României în legătură cu propunerea de directivă a UE privind reglementarea produselor din […]
Scrisoare deschisă adresată Guvernului României Domnului Victor Ponta Prim-ministru In atenția domnilor : Daniel Chiţoiu, Viceprim-ministru, Ministrul Finanțelor Publice Daniel Constantin, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Varujan Vosganian, Ministrul Economiei Eugen Gheorghe Nicolăescu, Ministrul Sănătății Liviu Voinea, Ministrul delegat pentru Buget Referinţă: Poziția României în legătură cu propunerea de directivă a UE privind reglementarea produselor din […]
Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) și Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) sărbatoresc Ziua Mondială a Sănătății printr-un mesaj adresat tuturor românilor: Este mai bine să previi decât să tratezi – controlează-ți tensiunea arterială ! Conform Organizației Mondiale a Sănătății, la nivel global unul din trei adulți cu vârsta peste 25 de ani are tensiunea […]